vineri, 21 iunie 2013

Avantajele si dezavantajele folosirii aerului conditionat

Temperaturile din ultima perioada au redeschis discutiile legate de aceasta tema, iar cei care activeaza pe aceasta nisa isi freaca mainile si conturile de fericire. Cat despre s-i.ro nu va mai povestesc. Faptul ca au sediul in Bucuresti, in Sectorul 5, nu poate decat sa ii avantajeze. Pana la urma, au tot dreptul. Ma amuzam copios anul trecut, iertata fie-mi aroganta, ascultand povestile unor colegi care au fost la cursuri in capitala tarii, intr-o perioada cu temperaturi extrem de ridicate (cod portocaliu). Lipsa aerului conditionat din dormitoare poate fi un aprig declansator al spiritului inovator.. De ce i-am mentionat pe cei de la S - I? Pentru ca, in primul rand,  fac parte din categoria firmelor specializate pe instalarea si comercializarea aparatelor de aer conditionat si se incadreaza in economia subiectului, iar, in al doilea rand,in cazul in care ati fost in cautarea unor astfel de produse, e posibil sa le fi intalnit numele in magazine de specialitate cum ar fi: Domo, Altex, Media Galaxy (instalare, vanzare, service).

Mergem mai departe, spre enumerarea celor cateva avantaje si dezavantaje care decurg din folosirea unor astfel de aparate, indiferent de locul in care beneficiati de gratioasa si racoroasa lor briza artificiala.

Avantaje:
  • atat timp cat se tine cont de respectarea unor norme recomandate de medici sau de corespondentul stirilor Pro Tv, Catalin Radu Tanase, daca va mai aduceti aminte de experimentul lui de anul trecut, norme pe care le gasiti printr-o simpla cautare in online, confortul termic de care aveti nevoie e asigurat in totalitate;
  • nu transpirati excesiv, prin urmare evitati si riscul de hiperhidroza (termenul mi-a intrat recent in vocabular, de aici si nevoia de a-l tot repeta ori de cate ori am ocazia), de deshidratare;
  • te poti lauda in fata vecinilor, dar fara a exagera;
  • randament intelectual si fizic mai mare = sefi mai multumiti;
  • 12 iunie si 13 iulie 2014 in calendarul evenimentelor sportive are o anumita greutate. Va fi o perioada in care e posibil sa vrei sa revezi un meci de fotbal, acasa, cu prietenii. Gandeste in perspectiva..
Dezavantaje:
  • tot Catalin Radu Tanase le poate explica mai bine decat subsemnatul, dar chiar si asa..
  • diferentele mari de temperatura dintre interior si exterior, dar si folosirea excesiva pot cauza anumite boli respiratorii sau le pot agrava pe cele deja existente;
  • functionarea, utilizarea necorespunzatoare pot fi sursa unor probleme extrem de suparatoare, detronanad astfel confortul de care va scriam mai sus: poluare fonica, condens, diverse bacterii.

Puneti in balanta aceste lucruri atunci cand va ganditi sa faceti o astfel de investitie si, cu siguranta, veti avea o vara cat se poate de frumoasa.

PS  Grabit sa inchei am uitat sa trec ceva la avantaje: mai putine insecte prin casa/apartament/vila/palat, prin urmare o constiinta mai curata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu