luni, 30 septembrie 2013

SuperBlog 2013. Ready or not, Here I come!

Am dat cu subsemnatul pe seama acestei competitii blogosferice ori de cate ori am avut ocazia.. mai mult sau mai putin prezent in mijlocul actiunii. O voi face si acum, desi voi pleca la drum cu o oarecare retinere in ceea ce priveste timpul pe care il voi putea aloca tuturor probelor pe care organizatorii/sponsorii/partenerii media urmeaza sa le lanseze la apa.

246 de bloggeri inscrisi (lista e inca deschisa, desi nu pentru mult timp) si perspectiva unor premii destul de interesante:

"A. premii in bani in valoare totala de 10.300 RON, care se acorda primilor 10 finalisti, in ordinea punctajelor obtinute in competitie, dupa cum urmeaza:

Locul 1 - 4500 lei (RON)
Locul 2 - 2000 lei
Locul 3 - 1000 lei
Locul 4 - 700 lei
Locul 5 - 600 lei
Locul 6 - 500 lei
Locul 7 - 400 lei
Locul 8 - 300 lei
Locul 9 - 200 lei
Locul 10 - 100 lei

B. premii in produse/servicii si/sau vouchere in valoare totala de peste 10.000 RON, alocate de catre sponsorii competitiei SuperBlog 2013 castigatorilor probelor propuse de respectivii sponsori, precum si finalistilor." (extras din Regulament)

Modificari notabile in ceea ce priveste chestiile organizatorice (fata de anul trecut, cel putin) nu sunt. La o scurta si cuprinzatoare trecere cu vederea prin ceea ce se vrea a fi o busola pentru toti cei ce ratacesc printre cuvinte, nu am observat nimic suspect, de aratat cu degetul.

Bafta tuturor, spor la treaba si...
"Train yourself to let go of everything you fear to lose." Yoda

miercuri, 25 septembrie 2013

In cazul in care va era dor: noutati de la Allview

Un adevarat maraton de lansari de produse. Neobositi cei de la Allview! Pe 19 septembrie 2013, producatorul autohton a "aruncat" pe piata o noua tableta - 2 Speed Quad.


Voi incepe prin a scoate in evidenta cele cateva caracteristici care ne pot ajuta sa ne facem o parere asupra a ceea ce avem in fata. Procesorul e Quad Core ARM Cortex A7 de 1 GHz. Dupa cum am scris si in articolele mai vechi, prin integrarea acestei solutii, s-a cautat obtinerea unui consum redus de energie, dar fara a neglija viteza de procesare si rularea rapida a jocurilor si aplicatiilor preferate. Evident, nu e singurul care pune umarul  la tot ceea ce intregeste profilul unui gadget puternic si robust. Mai contribuie procesorul grafic Power VR SGX544 MP2/8core, memoria RAM de 1 GB DDR3, memoria Flash de 8 GB, extensibila pana la 32 GB prin intermediul unui card microSD, bateria de 3.7V Litiu-polymer cu o capacitate de 4400 mAh, dar si alte elemente pe baza carora sistemul de operare Android 4.2.2 Jelly Bean isi face numarul magic in fata utilizatorilor. Rezulta, cel putin asa promite producatorul, o experienta fluenta de browsing si multitasking. O "experienta uimitoare".

"Allview 2 Speed Quad este o tabletă pe care poţi conta oricând. A fost creată special pentru cei care îşi doresc un device puternic şi performant, fiind cea mai accesibilă tabletă compatibilă cu Smart2View." (Lucian Peticilă, General Manager Allview)

Posibilitatea de a transfera continutul de pe tableta pe orice televizor compatibil, prin mijlocirea unui adaptor (Smart2View), nu mai reprezinta o chiar asa mare noutate, ea existand de ceva vreme si pe alte dispozitive, lansate anterior produsului in discutie. Mentionarea tehnologiei devine interesanta in masura in care poate fi considerata un fel de "preludiu" pentru o noua functie - Dual Display. Alaturi de playerul 4K (3840 x  2160 p) preinstalat, proprietarul unei astfel de tablete cu dongle-ul inclus in pachet are posibilitatea de a vizualiza doua continuturi diferite: un film la TV si o alta aplicatie pe ecranul de de 8’’ al Allview 2 Speed Quad. Miracast, baby, chiar daca e o relatie gen prieten al unui prieten care la randul lui are un prieten generos.

Aplicatii incluse: Bitdefender, ES File Explorer, Office Suite (permite lucrul cu documente tip Excel si Powerpoint), All Click (creator de shortcut-uri).
Inchei prin a mentiona faptul ca device-ul a obtinut, in urma testarii cu AnTuTu Benchmark, peste 20.000 de puncte. Ce inseamna asta si unde o plaseaza in ierarhia tabletelor, va las pe voi sa descoperiti.

Fructe de mare.. Neagra!



Cam aşa arăta, zilele trecute, lista de cumpărături a microorganismelor din Marea Neagră.

marți, 10 septembrie 2013

Les fleurs du bien

Prima florarie caritabila din Romania

“După 10 ani de prezenţă pe piaţă, din care nouă ani de existenţă a florăriilor FlorideLux, am decis că acesta este un moment oportun în care putem oferi ceva înapoi societăţii româneşti. Totodată, marcăm această aniversare prin schimbarea sloganului nostru actual, din “Florărie online” în „Petale de viaţă”, cel din urmă reflectând mai bine filozofia companiei noastre – ce presupune oferirea românului unui partener de nădejde, care îi este alături în toate momentele importante din viaţă” Marius Dosinescu, CEO si fondator al florariilor FlorideLux

Flori online si cadouri pentru diferite evenimente... Cam asta e pe scurt specificul activitatii unei firme destul de cunoscuta si apreciata in mediul virtual pentru tot ceea ce realizeaza din 2003 incoace (rata de satisfactie de 99.5 %).



Prin recenta lansare a proiectului PetaledeViata.ro, initiativa in spatele careia sta echipa coordonata de Marius Dosinescu (designeri florali, livratori, operatori preluare comenzi, manageri de departamente), alaturi de Asociatia HelpAutism, se doreste conturarea unui partener de nadejde al societatii romanesti. Primii pasi au fost deja facuti, pe viitor urmand sa se deschida noi punti de legatura cu organizatii nonguvernamentale care sustin persoanele defavorizate, cu dizabilitati etc. De laudat si de mediatizat.

Pe site-ul dedicat acestei campanii caritabile vor fi vandute buchete speciale, variate de flori, livrate in vaze cadou, cartonate, cu recipient de apa "ce vor avea imprimate pe ele desene realizate de copiii din centrul HelpAutism din Bucuresti".

Petale de Viata
 Am numarat, momentan, zece astfel de minunatii (oferta se va diversifica pe parcurs) prin achizitionarea carora putem intinde o mana de ajutor pentru deschiderea Centrului HelpAutism Suceava, in cadrul caruia, la inceput de drum, un numar de cinci copii vor avea parte de servicii de recuperare (cel putin 2 ore/zi), iar un numar nelimitat de copii, incepand de la varsta de 1 an, se vor bucura in mod gratuit de servicii de diagnostic precoce, evaluare psihologica si plan de interventie timpurie. Proiectul "Si ei au dreptul la viata" presupune donarea a 20% din vanzarile realizate pe site catre asociatie, demersul urmand a fi completat, imbogatit pe parcursul anului 2014 prin redirectionarea de catre FlorideLux a 2% din impozitul pe venit al acesteia.

Locatia aleasa nu a fost una intamplatoare, in Suceava neexistand un centru in care copii sa poata beneficia de interventie intensiva gratuita, costurile unei astfel de terapii fiind destul de mari raportat la nivelul veniturilor din aceasta zona a Moldovei.

Etape, planning

Luna in curs echivaleaza cu debutul proiectului, perioada care presupune inchirierea spatiului in care va functiona Centrul HelpAutism Suceava, spatiu oferit in mod gratuit de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului. Odata cu finalizarea acestei etape (octombrie) se va trece la dotarea si utilarea centrului cu tot ceea ce este necesar functionarii corespunzatoare, constituindu-se in acelasi timp si echipa care-si va desfasura activitatea specifica in acea locatie (1 kinetoterapeut, cel putin 4 psihologi si un coordonator de centru). In noiembrie 2013 se va face selectia copiilor ce vor deveni beneficiari directi ai centrului dupa  diagnosticarea precoce si evaluarea psihologica, urmand ca din decembrie 2013 si pana in august 2014 sa se implementeze, efectiv, proiectul.

Pentru septembrie 2014, petaledeviata.ro, in calitate de partener oficial a evenimentului Rocket Bike Fest (editia 4), are in plan ca fondurile colectate din taxa de inscriere sa fie folosite pentru continuarea activitatii in cadrul centrului in discutie.

Dar din dar se face Rai.

"Nu il condamna la o viata de singuratate"