Se afișează postările cu eticheta flori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta flori. Afișați toate postările

duminică, 8 martie 2015

Flori la ghiveci (I)


flori la ghiveci - „Sporul casei”

Celor mai importante femei din viața mea le plac florile. E o pasiune, un hobby în care se „investește”  timp, răbdare și multă dragoste (flower whisperer, gen), elemente necesare dezvoltării unei relații win-win. În acest cerc am fost atras și eu, deși rolul meu e mai mult legat de partea logistică (cumpărat, transportat, umblat după pământ, îngrașăminte, insecticide, diverse).

Perioada asta, de început de martie, e dedicată cu precădere reprezentantelor sexului frumos, moment prielnic pentru noi, bărbați după C.N.P., să ne punem în practică instinctele de „vânători” de cadouri, să scoatem la lumină compozitorul, poetul, geniul dinlăuntrul nostru. Cum ultimele trei calități nu prea sunt la îndemâna oricui, rămânem la prima, cea care implică, printre altele, câteva click-uri prin online (varianta 1) sau drumuri prin magazinele de specialitate, centre comerciale, târguri (varianta 2). Evident, se pot combina.

Cu florile a fost, este și va fi destul de simplu, atâta timp cât persoana care le primește știe să aprecieze un astfel de gest, iar cel care le oferă are un oarecare bagaj de cunoștințe în materie de floricultură. Mi se pare normal să faci puțină muncă de teren atunci când pornești pe un astfel de traseu. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca, atunci când am dăruit ceva asemănător cu ceea ce se vede în imaginea de la începutul articolului, să fiu întrebat de „instrucțiuni”. Cu un „- Nu știu!”, nuanțat, s-a dus tot farmecul situației. Există, într-adevăr, firme care aplică o etichetă pe ghiveci, cu un minim de informații legate de îngrijirea plantei, dar asta nu te scutește de efortul de a căuta câteva detalii care, plasate la momentul oportun, pot da o valoare mai mare unui gest menit să impresioneze plăcut. Detalii, detalii și iar detalii.

Trebuie să recunosc faptul că, de ceva ani, mi-am făcut un obicei din a dărui flori la ghiveci. Primesc la schimb zâmbete, îmbrățișări și alte cele. E relația de care vă ziceam mai sus. Micile plăceri ale vieții. E o activitate relaxantă, pornind de la cele câteva ture, fără număr, date pe lângă tarabele pline de culoare ale comercianților de orice fel, până la recompensa meritată din plin (dacă totul a decurs așa cum trebuie).

Voi reveni, într-un alt articol, asupra avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune o astfel de îndeletnicire, știut fiind faptul că apariția lor pe lista hobby-urilor unei persoane atrage după sine ceva mai multe responsabilități decât un buchet de flori uitat într-o vază.

marți, 10 septembrie 2013

Les fleurs du bien

Prima florarie caritabila din Romania

“După 10 ani de prezenţă pe piaţă, din care nouă ani de existenţă a florăriilor FlorideLux, am decis că acesta este un moment oportun în care putem oferi ceva înapoi societăţii româneşti. Totodată, marcăm această aniversare prin schimbarea sloganului nostru actual, din “Florărie online” în „Petale de viaţă”, cel din urmă reflectând mai bine filozofia companiei noastre – ce presupune oferirea românului unui partener de nădejde, care îi este alături în toate momentele importante din viaţă” Marius Dosinescu, CEO si fondator al florariilor FlorideLux

Flori online si cadouri pentru diferite evenimente... Cam asta e pe scurt specificul activitatii unei firme destul de cunoscuta si apreciata in mediul virtual pentru tot ceea ce realizeaza din 2003 incoace (rata de satisfactie de 99.5 %).



Prin recenta lansare a proiectului PetaledeViata.ro, initiativa in spatele careia sta echipa coordonata de Marius Dosinescu (designeri florali, livratori, operatori preluare comenzi, manageri de departamente), alaturi de Asociatia HelpAutism, se doreste conturarea unui partener de nadejde al societatii romanesti. Primii pasi au fost deja facuti, pe viitor urmand sa se deschida noi punti de legatura cu organizatii nonguvernamentale care sustin persoanele defavorizate, cu dizabilitati etc. De laudat si de mediatizat.

Pe site-ul dedicat acestei campanii caritabile vor fi vandute buchete speciale, variate de flori, livrate in vaze cadou, cartonate, cu recipient de apa "ce vor avea imprimate pe ele desene realizate de copiii din centrul HelpAutism din Bucuresti".

Petale de Viata
 Am numarat, momentan, zece astfel de minunatii (oferta se va diversifica pe parcurs) prin achizitionarea carora putem intinde o mana de ajutor pentru deschiderea Centrului HelpAutism Suceava, in cadrul caruia, la inceput de drum, un numar de cinci copii vor avea parte de servicii de recuperare (cel putin 2 ore/zi), iar un numar nelimitat de copii, incepand de la varsta de 1 an, se vor bucura in mod gratuit de servicii de diagnostic precoce, evaluare psihologica si plan de interventie timpurie. Proiectul "Si ei au dreptul la viata" presupune donarea a 20% din vanzarile realizate pe site catre asociatie, demersul urmand a fi completat, imbogatit pe parcursul anului 2014 prin redirectionarea de catre FlorideLux a 2% din impozitul pe venit al acesteia.

Locatia aleasa nu a fost una intamplatoare, in Suceava neexistand un centru in care copii sa poata beneficia de interventie intensiva gratuita, costurile unei astfel de terapii fiind destul de mari raportat la nivelul veniturilor din aceasta zona a Moldovei.

Etape, planning

Luna in curs echivaleaza cu debutul proiectului, perioada care presupune inchirierea spatiului in care va functiona Centrul HelpAutism Suceava, spatiu oferit in mod gratuit de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului. Odata cu finalizarea acestei etape (octombrie) se va trece la dotarea si utilarea centrului cu tot ceea ce este necesar functionarii corespunzatoare, constituindu-se in acelasi timp si echipa care-si va desfasura activitatea specifica in acea locatie (1 kinetoterapeut, cel putin 4 psihologi si un coordonator de centru). In noiembrie 2013 se va face selectia copiilor ce vor deveni beneficiari directi ai centrului dupa  diagnosticarea precoce si evaluarea psihologica, urmand ca din decembrie 2013 si pana in august 2014 sa se implementeze, efectiv, proiectul.

Pentru septembrie 2014, petaledeviata.ro, in calitate de partener oficial a evenimentului Rocket Bike Fest (editia 4), are in plan ca fondurile colectate din taxa de inscriere sa fie folosite pentru continuarea activitatii in cadrul centrului in discutie.

Dar din dar se face Rai.

"Nu il condamna la o viata de singuratate"