flori la ghiveci - „Sporul casei” |
Celor mai importante femei din viața mea le plac florile. E o pasiune, un hobby în care se „investește” timp, răbdare și multă dragoste (flower whisperer, gen), elemente necesare dezvoltării unei relații win-win. În acest cerc am fost atras și eu, deși rolul meu e mai mult legat de partea logistică (cumpărat, transportat, umblat după pământ, îngrașăminte, insecticide, diverse).
Perioada asta, de început de martie, e dedicată cu precădere reprezentantelor sexului frumos, moment prielnic pentru noi, bărbați după C.N.P., să ne punem în practică instinctele de „vânători” de cadouri, să scoatem la lumină compozitorul, poetul, geniul dinlăuntrul nostru. Cum ultimele trei calități nu prea sunt la îndemâna oricui, rămânem la prima, cea care implică, printre altele, câteva click-uri prin online (varianta 1) sau drumuri prin magazinele de specialitate, centre comerciale, târguri (varianta 2). Evident, se pot combina.
Cu florile a fost, este și va fi destul de simplu, atâta timp cât persoana care le primește știe să aprecieze un astfel de gest, iar cel care le oferă are un oarecare bagaj de cunoștințe în materie de floricultură. Mi se pare normal să faci puțină muncă de teren atunci când pornești pe un astfel de traseu. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca, atunci când am dăruit ceva asemănător cu ceea ce se vede în imaginea de la începutul articolului, să fiu întrebat de „instrucțiuni”. Cu un „- Nu știu!”, nuanțat, s-a dus tot farmecul situației. Există, într-adevăr, firme care aplică o etichetă pe ghiveci, cu un minim de informații legate de îngrijirea plantei, dar asta nu te scutește de efortul de a căuta câteva detalii care, plasate la momentul oportun, pot da o valoare mai mare unui gest menit să impresioneze plăcut. Detalii, detalii și iar detalii.
Trebuie să recunosc faptul că, de ceva ani, mi-am făcut un obicei din a dărui flori la ghiveci. Primesc la schimb zâmbete, îmbrățișări și alte cele. E relația de care vă ziceam mai sus. Micile plăceri ale vieții. E o activitate relaxantă, pornind de la cele câteva ture, fără număr, date pe lângă tarabele pline de culoare ale comercianților de orice fel, până la recompensa meritată din plin (dacă totul a decurs așa cum trebuie).
Voi reveni, într-un alt articol, asupra avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune o astfel de îndeletnicire, știut fiind faptul că apariția lor pe lista hobby-urilor unei persoane atrage după sine ceva mai multe responsabilități decât un buchet de flori uitat într-o vază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu