luni, 16 februarie 2015

#comfortzone (2): stilul minimalist

„Tendinta actuala a societatii este, cu siguranta, simplificarea tuturor activitatilor ce ocupau in trecut mult timp, lucru care se reflecta si asupra spatiului in care locuim. Intrebarea care se pune insa, este: Ce facem cu toate lucrurile pe care le avem?"
(blog MobiliCASA.ro)

Biblioteca de acasă, de la părinți, printre cărțile găzduite de rafturi, păstra și un locșor pentru reviste. Fiind, predominant, o „anexă” a pasiunilor pe care le avea maică-mea (croitorie, flori, rețete, modă), o perioadă nu am făcut decât să le mai mut atunci când se făcea curățenie generală, nefiind prea interesat de conținutul lor. Le mai frunzăream, curiozitatea fiindu-mi stârnită mai mult de pozele de pe coperți.

Situația s-a schimbat în momentul în care colecția a început să fie îmbogățită cu exemplare din categoria Idei de amenajare a casei. Nu numai că le citeam, de cele mai multe ori cumpărarea lor căzând în sarcina mea, ci și puneam în practică anumite chestii găsite prin ele. Chestiile utile, ușor accesibile mie. Dacă nu chiar un hobby, acest obicei devenise o plăcere cu care mă delectam ori de câte ori aveam ocazia și ceva bani în plus. Cu timpul am renunțat la edițiile tipărite, locul fiindu-le luat de ceea ce oferă online-ul. Vremuri noi, obiceiuri noi..

Dacă memoria nu mă înșeală, prima mențiune a stilului minimalist (aici mă refer strict la arhitectură și design interior) a fost descoperită de mine într-una din revistele despre care vă povesteam mai sus. O ediție mai specială. Deși nu mai țin minte cum se numea, era ușor de identificat prin format, în primul rând, și mai apoi prin calitatea hârtiei, lucruri care mă fac să cred că era un exemplar mai vechi, anterior edițiilor cu pagini lucioase. Tot color, dar nu în stilul pe care ne-am obișnuit să-l vedem la chioșcurile de ziare. Dacă aflu cum se numește, voi aduce o completare acestui articol, în ideea de a vă face o idee cat mai apropiată de ceea ce vreau să transmit. În paginile ei erau prezentate câteva modele de case din diferite colțuri ale lumii, iar acest stil (dezbătut prin imagini și text) mi-a atras atenția prin simplitatea lui. Până la urmă asta e și ideea: „Less is more” (Ludwig Mies van der Rohe). În sfârșit o geometrie pe gustul meu, mi-am zis!

mobilicasa.ro

 În cazul nostru, al românilor, fiind vorba de un stil nu numai arhitectural, ci și, prin extensie, un mod de viață, adoptarea lui la o scară mai largă nu a cunoscut o evoluție care să merite a fi dezbătută. Principiile care stau la baza lui fac notă contrastantă cu consumismul care ne bântuie portofelele. Rămâne un subiect pe seama căruia, la nivel cel mult teoretic, ne putem da cu părerea, scoțându-i în evidență avantajele și dezavantajele, pus într-un context care să servească unui anumit interes. Profesional sau personal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu