Vacanțele sunt mult așteptate atât de cei mici, cât și de cei mai mari. Dacă nu ai încă un plan pentru concediul de anul acesta, poți intra pe site-ul celor de la Oltextur.ro și sigur vei găsi cea mai bună ofertă pentru o vacanță de neuitat.
Oltextur este una din cele mai bune agentii de turism de pe piața românească la ora actuală. Are în spate o experiență de peste 23 de ani, timp în care au reușit să își mulțumească rând pe rând toți clienții. Iar datorită promptitudinii și a calității serviciilor oferite clienților au reușit să ocupe un loc fruntaș în clasamentul agențiilor de turism.
Pe site veți găsi cele mai bune oferte, indiferent că vorbim de sejururile early booking, sau cele last minute.
Cum sună o croazieră în Hawaii? Sună bine și parcă nu ai rata o așa vacanță, nu? Ei bine prețurile pentru o croazieră de 8 nopți cu destinația Hawaii și cu oprire în porturi precum: Vancouver, Canada, Kauai sau Honolulu, încep de la 949 euro de persoană.
Timpul trece mult prea repede ca să stăm să ne gândim luni sau chiar ani în șir dacă este cazul să plecăm într-o vacanță. Din punctul meu de vedere orice persoană ar trebui să plece cel puțin o dată pe an într-o vacanță. Nu contează cât de departe sau cât de aproape este destinația de vacanță, important este să mergi să descoperi alte locuri, alte culturi și alte obiceiuri. Să descoperi, să te relaxezi și să îți încarci bateriile cu multă, multă energie.
Așa că nu mai sta prea mult pe gânduri, intră acum pe site-ul celor de la Oltextur și cu siguranță vei găsi cel puțin o ofertă care să se potrivească bugetului tău. Iar când ai găsit-o nu mai sta mult pe gânduri, împachetează și fugi să te distrezi și să te relaxezi.
Se afișează postările cu eticheta turism. Afișați toate postările

luni, 9 aprilie 2018
miercuri, 3 ianuarie 2018
Destinații turistice și croaziere
Topul 30 al celor mai frumoase destinații ce fac parte din categoria „must see” al țării noastre include o serie de locații dintre cele mai diferite, acestea variind de la parcuri, la castele, galerii de artă, saline sau chiar un mall.
Acestea sunt câteva dintre cele mai recomandate și apreciate destinatii turistice din România.
În topul listei mai sus-menționat este poziționată Delta Dunării, zona aceasta atrăgând anual atenția turiștilor din jurul lumii datorită unicității ei. Odată ajuns la Delta Dunării, vei putea reproduce în mod automat conexiunea cu natura. Te vei putea relaxa, te vei putea plimba, vei merge la pescuit, sau, pur și simplu, vei putea admira aceste împrejurimi unice în lume.
Un alt circuit Romania extrem de frecventat de către turiști este Transalpina. Traseele acestui circuit au fost și continuă să fie extrem de promovate în ultimii ani, mai ales în timpul verii. Spre sfârșitul anotimpului cald, peisajele devin și ele din ce în ce mai frumoase, dar rămân, din păcate, doar demne de vizitat. Nu îți sugerăm să conduci pe acest traseu atunci când toamna a pus deja stăpânire pe întreaga suprafață, ci atunci când ea abia este așezată pe meleagurile noastre și drumurile sunt încă uscate și lipsite de ploi.
Încă un circuit România demn de vizitat este constituit din Munții Maramureșului. Frumusețea inegalabilă a zonei Maramureșului este cunoscută pe plan național și internațional. Aceste oferte de vacanta nu sunt căutate doar pentru tradițiile păstrate aproape cu sfințenie, dar sunt căutate și pentru frumusețea satelor, a munților ce împrejmuiesc satele. Combinația dintre cele două, din punct de vedere vizual, este una deosebită; Maramureșul pare mereu a fi transpus dintr-o veche poveste românească.
Munții Maramureșului nu intră într-una dintre acele oferte croaziere 2018, dar te invităm cu mare drag la Lacul Iezer, hai și explorează Munții Rodnei, Cascada Cailor și Vf. Pietrosu.
Veți putea găsi extrem de multe oferte vacanță care includ atracții turistice mai puțin cunoscute, dar care merită din plin a fi vizitate și promovate. Astfel, dacă ești în cautarea unor bijuterii unice de pe meleagurile natale, acestea sunt doar câteva variante.

marți, 27 iunie 2017
Unde să mai mergem în vacanță?
O întrebare destul de retorică, dar vicleană în același timp. Personal, am epuizat aproape toate punctele turistice care se puteau vizita în România, așadar anul acesta am fost într-un mare impas și anume: unde să merg în vacanță de data asta?
Răspunsul a venit, într-o sclipire de moment, aproape instant: ce-ar fi dacă aș pleca în concediu într-o țară străină? Da, a venit momentul să îmi iau inima în dinți și să explorez noi meleaguri, meleaguri străine care să mă inspire și care să îmi lase amintiri frumoase.
Încă nu eram sigur de destinație. Dar, fiindcă stau prost la capitolul improvizație, am zis că cel mai bine este să apelez la serviciile unei agenții de turism, iar la recomandarea unui amic foarte bun, am vizitat site-ul celor de la Oltextur.
Am vrut neapărat să profit de ofertele de sezon și am ales să vizitez Grecia, deoarece consider că este plină de lucruri și locuri uimitoare de care mă voi bucura, în special de minunatele priveliști asupra mării, pe care le oferă, dar și asupra răsăritului de lună – sunt absolut fascinat de cât de frumoasă este luna văzută de pe insulele grecești (nu vorbesc încă din experiență, ci din pozele văzute pe internet).
Ca și informații generale despre Oltextur, ca și agenție de turism, aceasta și-a luat angajamentul să ofere constant, tuturor clienților, posibilitatea unor sejururi cât mai avantajoase și să cuprindă în oferta sa cât mai multe destinații spectaculoase (eu m-am convins de acest lucru cu o singură vizită pe site).
Destinațiile de vacanță propuse de această agenție sunt foarte variate și cuprind țări și orașe de pe întreg mapamondul, începând cu destinații apropiate, din România, și ajungând până la destinații aflate în unele dintre cele mai îndepărtate colțuri ale lumii: Indonezia, Maldive, Cuba sau Mexic. Mai pe scurt, unde te poate duce pe tine imaginația.
Anul acesta am hotărât să evadez din rutina cotidiană și să mă îndrept spre meleaguri (încă) necunoscute! Presimt că voi repeta această experiență, dar voi încerca și unele noi și voi reveni, cu drag, în toate locațiile care se vor întipări în sufletul meu.

marți, 2 aprilie 2013
Despre litoralul romanesc
Litoralul romanesc este situat in vestul Marii Negre, fiind cea mai exploatata zona turistica a Romaniei. Pe malul marii, deasupra litoralului, gasim si Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, formata de revarsarea fluviului Dunarea in mare. Aici puteti ajunge cu masina personala, cu trenul, cu autobuzul, cu avionul, dar si cu vaporul.
Cel mai mare oras de pe zona litoralului este Constanta, acesta fiind si cel mai mare port, dar si un loc unde turistii se pot distra de minune. Cele mai importante locuri pe care trebuie sa le vizitati in Constanta sunt Cazinoul si muzeele, in care includem Delfinariul, Acvariul (acestea facand parte din Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii) si Muzeul National de Istorie si de Arheologie.
Exista numeroase localitati, pe care dobrogenii le numesc statiuni, unde turistii pot veni sa faca plaja, sa se bucure de mare si sa manance bucate traditionale. Unele dintre acestea sunt Eforie, Costinesti, Mamaia, Mangalia, Vama Veche. Exista si statiuni balneoclimaterice, cel mai adesea vizitate de catre persoanele care au probleme de sanatate, precum: Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus, Saturn.
Vama Veche este o statiune unde vom gasi mai mult persoane tinere. Deseori, pe malul marii, vedem corturile lor, iar noptile sunt pline de petreceri. De ce sa nu va bucurati impreuna cu acesti tineri la un foc de tabara, noaptea, pe malul marii? In plus, incepand cu anul 2003, in fiecare an s-a organizat festivalul Stufstock. Astfel, in fiecare august sau septembrie, oamenii protesteaza impotriva dezvoltarii urbane si a turismului in masa spre Vama Veche.
Asemanatoare cu Vama Veche este statiunea Costinesti, situata la 30 de kilometri in sudul orasului Constanta. Persoanele care doresc pot inchiria echipamente pentru sporturile nautice sau pot vizita epava navei Evanghelia.
Mamaia este cea mai mare statiune de pe litoralul romanesc, avand nisipuri albe precum doar pe plajele din Hawaii gasim. Majoritatea "locuitorilor" sunt turisti, desi exista si o mica parte de localnici, acestia ocupandu-se in mare parte de industria turismului. Pentru a putea sa va cazati in Mamaia, aveti de ales intre hoteluri de toate stelele, dar si sa alegeti sa stati in parcurile pentru corturi si rulote sau la bastinasi.
Mangalia este o statiune balneoclimaterica unde, pe langa insanatosire, oamenii mai pot sa se bucure de un hipodrom si de pesteri. In Mangalia de Nord se situeaza cateva statiuni (Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus), iar in Mangalia de Sud se afla portul comercial. Statiunile din Mangalia sunt foarte bune pentru cei care sufera de reumatism.
In timpul sezonului, adica pe tot parcursul verii si la inceputul lunii septembrie, temperaturile ating valori caniculare, iar apa marii este foarte buna pentru inotat. Daca vreti doar sa va relaxati privind marea, pe plajele fine sunt sezlonguri si umbrele, dar si baruri si cafenele in aer liber.

sâmbătă, 23 martie 2013
Vacante la mare - Turcia
Turcia este o tara limitata la nord de Marea Neagra, la vest de Marea
Egee si la sud-vest de Marea Mediterana, clima de aici fiind mai mult
decat perfecta pentru un concediu reusit pe malul marii.
Desi Turcia nu face parte, inca, din Uniunea Europeana, autoritatile turcesti nu impun viza de intrare in tara. Asadar, este foarte simplu sa va planificati vacanta visata intr-o tara minunata. Puteti ajunge in Turcia folosind mai multe variante de mijloace de transport, printre care masina personala sau avionul (exista in jur de 20 de aeroporturi internationale).
Pentru a putea merge in Turcia cu avionul, ar trebui sa va faceti planurile inca de pe acum, deoarece biletele low-cost isi vor mari preturile pe masura ce se apropie perioada in care doriti sa va luati concediul. Asadar, veti putea gasi bilete de avion ieftine, pornind de la suma de 600 RON de persoana, dus-intors.
Recomandam, in primul rand, sa vizitati capitala Turciei, Ankara, chiar daca nu se afla pe litoral. Aici veti avea parte de o desfatare a simturilor si veti descoperi multe obiecte frumoase si specifice pe care sa le cumparati celor de acasa. Nu uitati sa va bucurati papilele gustative cu mancarurile specifice turcesti.
Istanbul este cel mai mare oras din Turcia, fiind situat de o parte si de alta a Stramtorii Bosfor. Orasul este atat de special, in primul rand, datorita faptului ca se situeaza pe doua continente - Europa si Asia. Veti observa doua tipuri diferite de culturi, in functie de continentul pe care va aflati. Aveti foarte multe locuri de vizitat in Istanbul, insa puteti doar sa va plimbati pe strazi si sa admirati astfel imbinarea armonioasa a doua culturi total diferite.
Pentru cei impatimiti de istorie si de ruinele romane, va recomandam sa vizitati orasul Bodrum. Este un oras clasic, situat pe o peninsula din Marea Egee, locul in care veti avea ocazia sa va relaxati si sa faceti cumparaturile pe care le doriti (suveniruri).
Antalya este cel mai mare oras de pe malul Marii Mediterane, un adevarat rai al turismului pe litoralul turcesc. Recomandat, in Antalya, este sa mergeti cu agentiile de turism si intotdeauna sa alegeti varianta all-inclusive a hotelurilor. Puteti sa va bucurati de plajele de vis, de siturile arheologice, de arhitectura specifica si de magazinele uriase pline de tot felul de lucruri.
Puteti, daca doriti, sa va planificati vacanta cu ajutorul unei agentii de turism, pentru a putea fi siguri ca nu ratati niciun loc care merita vizitat in Turcia, dar, daca ati uitat cumva sa vizitati ceva, veti avea motive sa va intoarceti. viaRomania este o agentie de turism din Brasov. De pe site-ul ei puteti rezerva atat bilete de avion cat si sejururi in Turcia la cele mai bune preturi, mai ales daca va faceti rezervarea din timp si profitati de reducerile oferite prin programul “early-booking”. Acest program de inscrieri timpurii va poate aduce vacante cu pana la 30% mai ieftine decat pretul din sezon si garantia ca veti gasi locuri libere.

duminică, 17 martie 2013
Vacante la mare - Grecia
Grecia este o tara situata in sud-estul Europei, aflandu-se langa Marea Egee, Marea Mediterana si Marea Ionica. Vizitand aceasta tara, veti fi cu siguranta impresionati de catre influenta puternica pe care o are istoria asupra prezentului. Aceasta tara ramane una dintre cele mai vizitate destinatii turistice de catre oamenii din toata lumea, numarandu-se printre primele 20 de tari din top. Pe scurt, Grecia este o tara care se bazeaza, in mare parte, pe industria turismului.
Climatul mediteranean face din Grecia o tara unde concediul pe litoral este un lucru care trebuie facut macar o data in viata. Desi climatul mediteranean este preponderent, intalnim si climatul alpin si cel continental (temperat), avand asadar mai multe variante pe care le puteti testa pe propria piele, in functie de preferinte.
In Grecia exista numeroase insule unde merita sa va relaxati pe malul marii, printre care si Corfu, Rhodes etc. .. Pe langa plaja, veti mai putea sa va bucurati de o multitudine de atractii turistice si de privelisti care va fura privirile.
Creta este una dintre cele mai mari insule din Grecia, localizata in Marea Mediteraneana, dar si cea mai frumoasa insula, plina de vitalitate, caldura si ospitalitate, nu doar de plaje, mare si soare. Exista numeroase locatii care merita vizitate, cum ar fi pesterile (insula este presarata cu peste 3000 de pesteri), manastiri, diverse muzee (arheologice, de arta, istorice), ruine si, nu in ultimul rand, peisaje care iti taie rasuflarea.
Thessaloniki este al doilea oras ca marime din Grecia, fiind considerat capitala culturala a acestei tari datorita festivalurilor, evenimentelor si a vietii culturale care exista aici. Datorita drumurilor din Thessaloniki, este foarte usor sa ajungi pe malul marii, deoarece toate drumurile sunt orientate paralel sau perpendicular fata de mare. De aceea nu este nevoie sa circuli cu mijloace de transport, ci pe jos. Cu aceasta ocazie, veti putea sa admirati si arhitectura orasului.
Rodos, a patra insula ca marime din Grecia, este o zona unde se poate ajunge atat cu avionul cat si cu feribotul. Recomandabil, dupa ce ati ajuns la destinatia dorita, ar fi sa calatoriti pe jos pentru a va putea bucura de toate muzeele, de plajele minunate si de restaurantele care va imbie cu mancare specific greceasca.
Atena - capitala si mandria Greciei. In partea de sud, Atena are deschidere la Marea Egee. Cea mai buna perioada pentru a vizita Atena o reprezinta primavara sau spre finalul toamnei, deoarece vara este caniculara, iar iarna este plina de ploi. Fiind un oras istoric, veti avea ocazia sa va bucurati de arhitectura placuta si de panoramele superbe.
Grecia ramane una dintre cele mai propice tari pentru turismul pe litoral. Va veti bucura de cea mai buna mancare, de cei mai ospitalieri localnici, de cele mai frumoase peisaje si de marea curata.

joi, 14 martie 2013
Despre turismul din Bulgaria
Situata in vestul Marii Negre, Bulgaria este o tara extrem de atractiva pentru turistii care prefera sa-si petreaca vacantele, concediile pe litoral, mai ales in perioada verii.
Cei care vor sa ajunga cu avionul trebuie sa stie ca exista patru aeroporturi internationale: in Sofia, in Varna, in Bourgas si in Plovdiv. Pentru a putea beneficia de bilete de avion ieftine, va recomandam sa le cumparati din timp, deoarece cu cat se apropie mai mult perioada planuita pentru plecare, biletele vor incepe sa se scumpeasca. Pretul porneste din jurul sumei de 1000 de RON pentru ruta directa de la Bucuresti pana la Sofia.
Nu trebuie sa va faceti probleme in legatura cu limba pe care o veti vorbi in Bulgaria, deoarece veti putea sa va faceti intelesi foarte usor in limba engleza, sau veti fi uimiti de foarte multe persoane care lucreaza acolo in plin sezon si care vorbesc limba romana.
Unul dintre cele mai frumoase orase pe care trebuie sa il vizitati este Balchik. Acest oras, situat intre munti si mare, este destinatia ideala pentru cei care cauta o oaza de liniste si peisaje de o frumusete deosebita. Ca fapt divers si pentru imbogatirea culturii generale, trebuie sa stiti ca regiunea a fost candva a Romaniei, dar a fost ulterior cedata Bulgariei. Gradinile din acest oras sunt minunat aranjate, creand impresia ca va aflati intr-o poveste. Nisipul fin de pe malul marii, apa foarte limpede si numai buna de scaldat sunt doar cateva detalii care, cu siguranta, va vor face extrem de curiosi si doritori de mai mult. Asadar, in cazul in care va doriti o vacanta linistita pe malul marii, Balchik este varianta cea mai potrivita.
In apropierea Balchikului se afla Capul Kaliakra, o minunata forma de relief, numele traducandu-se drept "fortareata frumoasa". Cu siguranta veti ramane impresionati de frumusetea locului si de numeroasele legende care il inconjoara.
Albena este un alt oras unde merita sa va petreceti concediul din vara, cel mai apropiat aeroport de el fiind in Varna. Din camerele de hotel veti putea sa admirati atat marea, cat si minunatia padurii care se afla la o distanta infima de malul marii. Si aici nisipul este fin, iar apa marii este atat de limpede incat se poate vedea, clar, fundul ei. De asemenea, adancimea apei nu depaseste inaltimea de 1,6 m (pana la 100 – 150 de metri departare).
Exista mult mai multe locatii in Bulgaria care sunt axate pe turismul pe litoral. Pentru a putea vizita Bulgaria puteti sa mergeti fie prin "forte proprii", deoarece nu este dificil sa va descurcati acolo, fie puteti sa gasiti o agentie de turism care sa va indrume spre cel mai bun tur al litoralului bulgaresc.
Pe malul Marii Negre din Bulgaria veti putea avea ocazia sa va distrati si sa va cazati la unele dintre cele mai frumoase hoteluri, preturile fiind mai mult decat acceptabile chiar si cu optiunea de all inclusive.
In orice caz, cert este ca veti putea petrece o vacanta mult mai placuta si mai relaxanta in Bulgaria, pe malul marii, decat pe litoralul romanesc. Temperaturile sunt asemanatoare cu cele din Romania, dar litoralul si contrastul mare – munte ofera o imagine mult mai placuta.

luni, 18 februarie 2013
Early Booking. To be or not to be..
Tot verificand niste articole mai vechi, in ideea actualizarii link-urilor (expirate sau nu), am zabovit niţel mai mult pe pagina celor de la Genius Travel. E destul de greu, aproape imposibil sa nu te pierzi in galeria de poze, imagini cu destinatii exotice, de vis. Daca site-ul mi-a deschis pofta, contul lor de pe una din cele mai utilizate retele de socializare de la noi, dar si din lume a pus paie pe foc la capitolul asta. Vrabia malai viseaza.
In cazul in care ati iesit putin din sfera asta a detaliilor legate de domeniul de activitate al celor de la Genius, va readuc la cunostinta cateva chestii, maruntisuri legate de ei. Scurt si la subiect, e vorba de aceeasi agentie de turism a carei oferta de sezon, de vara lui 2012, v-a fost prezentata de subsemnatul intr-un articol mai vechi - zirconiu.blogspot.com/2012/06/articol-de-sezlong.html. Parca a fost ieri..
Infiintata in 2008, societatea a pornit la drum avand o strategie clara, bazata pe satisfacerea nevoilor clientilor dornici sa se lase ghidati, sfatuiti in gasirea destinatiei perfecte pentru vacanta, concediu, s.a., a pachetului de servicii potrivit bugetului si preferintelor fiecaruia. O sarcina deloc usoara, dar extrem de placuta.
Inca nu m-am decis unde merg anul asta. Sincer, nici macar nu mi-am pus problema in fata pana nu am dat peste paginile dedicate rezervarilor timpurii. Destul de convenabile tarifele practicate in cadrul acestui sistem, iar daca va uitati peste oferte Genius Travel Eforie Nord veti descoperi preturi care incep de la 46 RON/noapte/persoana (valabile pentru sejururi de minim 5 nopti, la inscrieri efectuate in perioada mentionata pe site si achitate integral pana la data de 30.03.2013).
Dar, si aici exista un dar, acest tip de rezervari implica niste.. hai sa le consideram "riscuri" de ambele parti (clientul intr-o tabara, agentia si unitatea de cazare in cealalta tabara), riscuri care pot aparea in perioada imediat urmatoare semnarii contractului. Sunt cazuri fortuite, situatii si situatii, de asta e foarte important sa dati citire urmatoarelor:
(via geniustravel.ro/conditii/conditii-anulare)
E foarte important sa cunoasteti aceste detalii atunci cand va orientati spre acest tip de servicii. Punerea in balanta a avantajelor si dezavantajelor, a capacitatii voastre de organizare si planificare pentru urmatoarele 3, 4, 5, 6 luni sunt doar cateva criterii care pot inclina pro sau contra, iar pentru asta, de un real ajutor poate fi si consultarea unui agent al Genius Travel.

Daca rezervarea este facuta cu reducere Early Booking (Inscrieri Timpurii) orice modificare survenita dupa confirmarea rezervarii inseamna anularea rezervarii (se taxeaza conform penalizarilor de mai jos) cu reducere Early Booking (Inscrieri Timpurii) si recalcularea rezervarii la tariful standard.
Neprezentarea atrage dupa sine penalizare 100% pretul total al rezervarii.
Orice modificare de nume – se taxeaza cu 40 euro de persoana.
Orice alte modificari atrag dupa sine anularea rezervarii conform penalizarilor de mai jos.
Pentru anularea unei rezervari de cazare, penalizarile sunt urmatoarele:
- 25 % penalizare – aplicabila imediat dupa confirmarea rezervarii
- 50 % penalizare – aplicabila intre 15 si 30 de zile inainte de intrare
- 100 % penalizare – aplicabila cu mai putin de 15 zile inainte de intrare
(via geniustravel.ro/conditii/conditii-anulare)
E foarte important sa cunoasteti aceste detalii atunci cand va orientati spre acest tip de servicii. Punerea in balanta a avantajelor si dezavantajelor, a capacitatii voastre de organizare si planificare pentru urmatoarele 3, 4, 5, 6 luni sunt doar cateva criterii care pot inclina pro sau contra, iar pentru asta, de un real ajutor poate fi si consultarea unui agent al Genius Travel.
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Nymphaea lotus thermalis
Lucian Blaga a gandit-o intr-un mod destul de simplu si cuprinzator: "Amintirea e o sera a fericirilor trecute."
Simpla mentionare a nufarului termal, si cu ocazia asta am facut lumina asupra titlului, e doar o mica bucata "rupta" pentru a fi adusa in fata voastra dintr-o categorie mai mare, categorie care incorporeaza experientele mele turistice. E reprezentativ pentru o zona destul de bine cunoscuta de catre cei care apreciaza efectele benefice ale apelor termale pentru diferite afectiuni sau mai stiu eu pentru ce alte motive - Baile Felix.
Regret faptul ca mi-am ratacit prin multele fisiere din calculator pozele cu aceasta specie de nufar endemica (daca aveti nelamuriri asupra cuvantului, sa stiti ca si eu am fost in aceeasi situatie la citirea lui). I-ar fi dat articolului o nota de originalitate si putina culoare. Promit, in cazul in care rabdarea isi va face suficient curaj, ca le voi afisa in toata splendoarea lor aici, tot in cadrul acestui articol, sub forma unui later edit. Good things come to those who wait. Pozele au fost facute in urma cu vreo 5 ani, cu ocazia primei vizite la adresa mai sus mentionata.
De aici si pana la derularea celor mai faine momente petrecute pe acele meleaguri nu a mai fost decat un pas, un exercitiu care mi-a prins bine dupa o saptamana condimentata cu urcat de mobila la etajul 3.
Nu va voi recomanda pensiuni sau locuri in care va puteti satisface anumite curiozitati culinare sau bahice, desi loc ar fi.. Pentru asa ceva exista o multime de pagini dedicate nestavilitului spirit critic, o sursa extrem de folositoare celor care-si planifica atent viitoarele concedii, vacante sau weekend-uri, iar oferta e destul de cuprinzatoare. Fie ca sunteti genul atras de statutul de hotel international sau de turismul mai putin conventional sau confortabil, aveti de unde alege. Totul e sa fiti in compania potrivita.
Dorul de primavara a inceput sa-si arate coltii.. de iarba.

sâmbătă, 6 octombrie 2012
Revelion la Budapesta
Statiile de autobuz spre Floresti (Cluj, in cazul asta) si spatiul in care, de cele mai multe ori, citesc etichetele cutiilor cu crema de fata, de corp, etc., etc., sunt doua din locurile special destinate conceperii unor proiecte pe termen lung. Pe cel legat de revelion l-am inceput la rece, si cand scriu asta o scriu la propriu, avand in vedere cele 20 de minute petrecute in asteptarea cursei care sa ma aduca pana aproape de casa. Sa fi fost in jur de 17°C dintr-aia nemilosi, cu colti.. Cand stai pe loc in bataia vantului "romantic" de toamna, temperaturile astea, fie ele cu plus, nu sunt deloc prietenoase. A fost momentul potrivit nascocirii unor planuri de sfarsit de 2012, inceput de 2013.
Budapesta, una din capitalele foarte cunoscute ale Batranului Continent (cunoscuta de catre europeni in mod special) pe care e musai sa o vizitezi prin prisma atractiilor sale turistice, a istoriei, a gulyás-ului, a vinurilor traditionale, si nu numai, imi sta de ceva vreme in "drafts". Am avut ceva tentative in trecut, am fost chiar si in trecere, in drumul spre Italia, insa, adunate la un loc, nu pot fi considerate experiente de luat in seama in cadrul unei discutii serioase.
Pentru a intelege si mai bine atractia fata de acest oras, poate ar trebui sa va povestesc cu lux de amanunte o chestie faina pe care am facut-o la nunta mea cu invitati din Ungaria. Poate.. Nu voi intra in detalii pentru ca unele lucruri isi pastreaza farmecul atat timp cat nu depasesc anumite spatii, iar acele spatii tin de familie, de confortul si intimitatea unor traditii. Doar pun paie pe foc. Va voi spune totusi ca o eventuala vizita in Budapesta ar echivala cu "desecretizarea" unor mesaje. Purtatoarea lor si modul in care au fost sigilate acele cuvinte, fac totul sa fie si mai interesant. Stiu! Sunt un egoist si jumatate.
Daca va intrebati pe unde am ajuns cu planurile in aceasta seara, daca mi-am cumparat deja biletele etc., sa stiti ca nu am ajuns decat la vizitat site-uri gen viaromania.eu si la a citi retete de mancaruri traditionale, unguresti. E de bine, zic eu. Actiunile astea trebuie si e recomandat sa inceapa cu o "degustare" de informatii. Lassan, lassan voi deschide si dictionarul roman-maghiar achizitionat pentru invatarea limbii.

vineri, 22 iunie 2012
Articol de sezlong
Concediu.. Vacanta.. Litoral.. Relaxare..
Sunt doar cateva dintre cuvintele pe care le auziti/le cititi/le savurati tot mai des in ultima perioada. E ceva absolut normal daca e sa ne gandim la luna in care ne aflam. Si e doar inceputul..
M-am uitat zilele astea pe strazile Clujului in timp ce calatoream dintr-un capat intr-altul al orasului. Inca nu s-a dat startul plecarilor masive. Destul de aglomerat in timpul saptamanii. Daca ar fi sa se respecte o anumita ciclicitate, as putea afirma ca pe la jumatatea lui iulie, situatia demografica va arata cu totul altfel. E doar o parere.. Pana la noi grafice, zic sa mai ingrosam nitel randurile workaholicilor prizonieri ai planurilor care includ mult soare, nisip, bronz, apa sau orice altceva va trece prin minte in acest moment.
Am scris ceva de planuri? Asa se pare! Imi asum vina. Planul nu e plan destul pana nu e si fudul (nu am gasit alta rima). E cu directie, sa stiti. Nu ma voi referi la una dintre variantele pe care sigur le-ati luat in considerare atunci cand ati luat foia si pixul, atat de necesare elaborarii (cam pretentios, stiu!) unor scenarii "homemade" de petrecere a.. n zile.. undeva.. cat mai departe de anumite probleme. De data asta ne vom lasa la mana unei agentii de turism, in detrimentul celeilalte.
Cu picioarele in ligheanul cu apa rece, cu toate termopanele generos deschise, m-am apucat de treaba. Ce-as face daca as fi in situatia cuiva care cauta o agentie de turism, in online? Cred ca in prima faza m-as uita in bugetul personal. Abia mai apoi.. restul. Degeaba visez la litoralul romanesc daca nu-mi permit decat Riviera Franceza. Sa castige agentia cu cea mai ieftina, atractiva, ultra all inclusive oferta. Plecand de la aceasta idee, as cauta cele mai bune oferte litoral 2012. Ceea ce am si facut. Mi-a placut in mod deosebit siteul celor de la Genius Travel. Poate si din cauza concursului care are ca premiu o vacanta in Republica Dominicana (durata campaniei: 01 martie 2012 – 31 august 2012), poate si din pricina motto-ului care mi-a atras atentia imediat ce am deschis pagina. Genius minds think alike (sic!), mi-am zis. Multe "specialitati" turistice veti gasi, cu preturi pentru toate gusturile si buzunarele, cu plata chiar si in rate prin intermediul Star BT si Card Avantaj.
Eu v-am dat doar o idee pe care sa construiti. Restul tine de voi, de imaginatia voastra, de contul vostru bancar. Nu mai pot decat sa va las in compania siteului si a locurilor superbe, surprinse in imagini care te duc cu gandul departe, departe, departe..

Abonați-vă la:
Postări (Atom)