joi, 24 martie 2016

Ce tip de toc să aleg?

De foarte mult timp, femeile care poartă pantofi cu toc sunt considerate mult mai senzuale și mai feminine. Această convingere reprezintă unul din motivele pentru care femeile poartă ori de câte ori au ocazia pantofi cu toc. Deoarece este un obiect vestimentar atât de apreciat, pantofii cu toc sunt purtați de către femei încă din adolescență.

Pentru că purtarea acestui tip de încălțăminte poate crea un anume disconfort, designerii au creat mai multe tipuri de tocuri pentru pantofi, astfel încât aceștia să poată fi purtați în funcție de necesitatea fiecărei femei.

Pantofii cu toc subțire, sau cu toc cui, cum mai sunt ei cunoscuți, sunt alegerea perfectă pentru evenimentele speciale din viața oricărei femei. Acest tip de toc oferă o doză sporită de senzualitate și eleganță. În același timp, avantajul principal al acestui tip de toc este reprezentat de faptul că oferă iluzia unor picioare suple. Deoarece purtarea acestui tip de toc poate fi destul de inconfortabilă, mai ales în cazul în care este purtat mai multe ore în șir, se recomandă a fi purtați doar la ocazii cu totul și cu totul speciale și în care eleganța reprezintă definiția respectivului eveniment.

Pentru femeile care prin prisma activităților zilnice pe care le întreprind trebuie să afișeze mereu o vestimentație elegantă, designerii au creat pantofii cu toc mediu. Acest tip de toc oferă în același timp eleganță, precum și un grad mai ridicat de confort, lucru care este foarte important pentru sănătate. Pentru cele care sunt interesate de acest tip de încălțăminte damă, pe answear.ro găsiți cele mai bune oferte la pantofi cu toc.

Femeile care au probleme cu coloana vertebrală, dar care nu doresc să renunțe la purtarea pantofilor cu toc, pot opta pentru achiziționarea și purtarea unor pantofi cu toc ortopedic. Acest tip de toc este din ce în ce mai purtat pentru că, pe lângă faptul că este foarte comod, este și elegant. Astfel, femeile care aleg să poarte încălțăminte cu un astfel de toc, nu vor fi mai prejos din punct de vedere al eleganței, decât femeile care poartă pantofi cu toc cui. Cele care doresc achiziționarea acestui tip de pantofi, pe answear.ro găsiți cele mai în vogă tipuri de pantofi cu toc.

vineri, 29 ianuarie 2016

Îndoitura îndoielilor QuickMobile (service)

Las asta aici până mă prind de schema și de logica celor care se ocupă de service-ul produselor achiziționate de la QuickMobile (cu sau fără certificat de garanție)

IN de la indoit

„ - produsul prezinta: - conector incarcare usb deteriorat (indoit) ca urmare a utilizarii sau pastrarii necorespunzatoare. Cumularea acestori factori duce la degradarea si la functionarea defectuoasa a aparatului.”

bla, bla, bla

„ În conformitate cu prevederile legale produsul poate fi remediat numai în regim postgarantie si implica un cost de reparatie estimativ de 48.33 lei + TVA (transport inclus) care presupune inlocuire produs.”

bla, bla, bla

„ Pentru efectuarea reparatiei postgarantie este necesara solicitarea sau acceptul expres din partea dumneavoastra, pe care va rugam sa ni-l comunicati pe email la info@service-return.com, sau telefonic la numarul 0903 760 703, de luni pana vineri intre orele 09-18, apel taxabil cu 1,5 euro/min fara tva, în maxim 48 ore.”

Și asta: ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. (sursa: dexonline.ro)

playtech.ro

Sublinierile și culorile red/RGB îmi aparțin.


Later edit:  deși nu mi-a făcut plăcere să-i pun în temă pe cei de la ANPC, am făcut-o. Procedura s-a dovedit extrem de simplă și la îndemână (o bilă albă pentru ei). Răspunsul lor, verbal în primă fază și, mai apoi, în scris, m-a determinat să o las la punctul mort. Mi-au spus să-i dau în judecată, problema depășindu-i din punct de vedere al resurselor pe care le au la dispoziție pentru o nouă evaluare a produsului în discuție (s-au spălat onorabil pe mâini, nu?). Pentru cât a costat acest model de baterie externă, am zis.. pas! Rămân cu un gust relativ amar și cu hotărârea de a nu mai cumpăra niciodată de la ei, plus feedback-ul negativ pe care îl atașez oricărei discuții pe seama magazinului. Asta ca să le fie de bine, în semn de „apreciere” pentru modul cum își tratează clienții.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Great minds think alike, gen (II)

E ceva în aer! Și nu o afirm numai eu, ci și cei de la  europafm  prin Vlad Petreanu şi George Zafiu - Deșteptarea. Dacă în prima parte am arătat cu degetul spre videoclipul („Nu te-am uitat”) care-i aduce împreună pe Anda Adam și R.A.C.L.A. (doar o joacă de-a mea la acest capitol), în ceea ce privește..

                                

și mai vechea

 
                                

.. lucrurile sunt ceva mai „interesante”.

L-au cam prins cu mâța în sac cei de la postul de radio, au confirmat-o și ascultătorii care au intrat în direct pentru a-și da cu părerea pe seama acestui copy - paste, mai rămâne de văzut dacă e intenționat sau nu (să sape cei care trebuie să sape), sau dacă va rămâne așa cum e.. Una în plus.. ce mai contează?!

Later edit: fiți pe fază! Încep să apară părerile experților. Se duce naibii fenșuiu', dar până se lămuresc specialiștii ce-a fost mai întâi: găina sau oul, oul sau găina, zic eu că, pentru una din părțile implicate, acuzația asta de plagiat chiar e un complement.. pardon, compliment!

miercuri, 20 ianuarie 2016

Great minds think alike, gen

Mi se întâmplă destul de rar ca, ascultând și urmărind videoclipul vreunui artist & Co, să fac, în maxim trei minute, o astfel de asociere:

                                 

vs.


                                 

Nu știu dacă o fi de la ceaiurile neîndulcite pe care le beau în ultima perioadă (țin în șah o tentativă de răceală), dar ceva, cineva din emisfera responsabilă cu astfel de situații a profitat de faptul că are pile, cunoștințe și relații la cei cu impulsurile electrice și a născocit chestia de mai sus. Chestie de.. lobby, hobby.

vineri, 8 ianuarie 2016

Playlist: White Light (The Corrs album)





Printre planurile pe care vi le faceți pentru acest sfârșit de săptămână puteți strecura și ascultarea acestui album. Sunt câteva piese pe el care m-au făcut să-mi pară rău că nu mi-am cumpărat niște căști audio mai bune.. și o bere Guiness.

Hai, Sláinte!

luni, 4 ianuarie 2016

Quickmobile a actualizat prețurile reduse după scăderea TVA

O veste bună pentru cei care au așteptat începutul de an pentru scăderea TVA, și nu doar în ceea ce privește magazinul mai sus menționat: încet, încet prețurile din online se aliniază la valori pe care ni le dorim din ce în ce mai accesibile și corecte.

Sincer, nu mi-am propus nimic deosebit în ceea ce privește mărimea bugetului pentru o eventuală achiziție de început de an pe QuickMobile.ro sau pe oricare alt site, știut fiind faptul că iarna nu-i ca vara, dar ceva mărunțiș tot aș mai avea pentru o husă nouă, sau o pereche de mănuși touchscreen, sau.., sau.., iar dacă bag mâna și mai adânc în buzunar s-ar putea să mai găsesc ceva și pentru.. privit prin ofertele de pe site-uri (#wishlists).

Făcând referire strict la quickmobile, magazin care mi-a atras atenția prin câteva noutăți de început de an, sunt câteva lucruri pe care le-ați putea găsi interesante în eventualitatea unei comenzi, lucruri pe care le bifez ca o confirmare a ceea ce stă scris pe paginile magazinului (o mică parte din ele!):
  • Livrarea (FAN Courier) din decembrie s-a făcut, contrar așteptărilor mele, dar și raportat la alte comenzi din acea perioadă, destul de repede. E loc de îmbunătățiri la acest capitol și aici iau în calcul cam tot ceea ce ține de comerțul online.
  • Transport gratuit la comenzile peste 100 RON. Încă nu am încercat plata cu cardul, dar o voi face în viitorul apropiat.
  • Am profitat de parteneriatul cu unul din site-urile care oferă posibilitate de cashback. Nu au cea mai generoasă ofertă de pe piață, dar e un plus: prin cashout.ro se oferă 1%, iar prin Lyoness 2%  + 1.50 Shopping Points (per 430 RON cumpărătură).
 Per total sunt mulțumit de experiența avută până acum, dar mi-ar plăcea să citesc și părerile voastre legate de ei, de modul cum gestionează problemele apărute pe parcurs, cât de repede răspund la solicitări etc.

duminică, 13 decembrie 2015

Atas Lighting – soluții de iluminat pentru exterior

Când vine vorba de corpurile de iluminat folosite în exterior, acestea trebuie proiectate și construite într-un mod mai special decât cele de interior. De ce? Pentru că ele trebuie să fie foarte rezistente la factorii din mediu, cum ar fi praful sau ploaia. Când cumperi Produse de iluminat exterior caută o serie de produse de calitate, produse rezistente pe care nu trebuie să le înlocuiești după câteva luni.

Dacă ești în căutarea unei companii serioase care oferă pe piață produse de iluminat pentru exterior, îți recomandăm compania Atas Lighting. Această companie are deja un renume pe piață, deoarece rezistă într-un mod plăcut de peste 20 de ani. Soluțiile de iluminat oferite de companie s-au dezvoltat pe parcursul anilor în funcție de tendințele pieței. La ora actuală compania importă, produce și distribuie o mulțime de produse de iluminat atât exteriorul, cât și interiorul. Vei găsi la Atas Lighting o mulțime de modele de corpuri de iluminat, fie că vrei să fie în stil modern sau clasic, rustic sau boem. Sunt suficiente produse pentru toate gusturile.

În cazul în care ceea ce îți dorești nu e doar un simplu corp de iluminat exteriorul, ci vrei, de exemplu, să ai o terasă sau firmă iluminată într-un mod unic, Atas Lighting oferă tot felul de produse, dar și servicii care te ajută să îți pui în practică ideile de la început până la sfârșit.

Tot ce înseamnă lumini și joc de lumini poate fi realizat de către specialiștii de la Atas. Tu vii cu dorința pe care o ai și angajații firmei vor face totul pentru a ajunge la rezultatele dorite de tine.

Trebuie să recunoaștem că într-un fel arată o companie ce are pe timp de noapte aprinse câteva lumini obișnuite și altfel arată o companie care este iluminată la exterior de tot felul de corpuri de iluminat speciale.

Dacă vrei să intri în legătură cu cei de la Atas Lighting Romania, intră pe pagina de Facebook Atas Lighting și vei găsi acolo toate informațiile de care ai nevoie. Vei avea parte de o experiență inedită și de rezultate așa cum ai visat.

vineri, 11 decembrie 2015

Iași, ai legătura

Ultima dată când am fost prin Iași City am umblat să rezolv un autoturism la R.A.R. Au trecut ceva ani.. O poveste alambicată, tipic românească, având în prim-plan un șofer începător (adică eu) care se hotărâse să traverseze orașul pentru a ajunge la destinație într-o perioadă în care multe străzi erau în șantier. Fiind și vară, fiind și fără AC pe mașină, cred că am dat jos vreo două-trei kilograme, nemailuându-le în calcul pe celelalte ale lui taică-meu care, fiind în dreapta mea, avea înfățișarea unui Yoda care tot repeta:

Încercare? Nu există încercare. Există doar a face şi a nu face.

Vremuri faine, de avânt economic!

Ca să nu-mi ies din vorbă și fără a mă întinde prea mult doar pe seama unui subiect, voi aborda în continuare tot ceva care ține de servicii, doar că de un cu totul alt tip: servicii curățenie Iași. E perioada cea mai potrivită pentru a aduce în discuție o asemenea chestiune, nu credeți?! Vin sărbătorile, iar genul ăsta de afacere a început să prindă din ce în ce mai bine pe la noi, indiferent dacă vorbim de persoane fizice sau firme mai mici sau mai mari ca și clienți. Oferta e bogată și extrem de atractivă pentru cei care preferă să apeleze destul de des la un astfel de ajutor profesionist.

sursa: Firmă curățenie Iași

O scurtă privire prin oferta lor:

  • Curățat geamuri pe suprafețe accesibile;
  • Curățat mochete, covoare etc. la domiciliul clientului;
  • Curățenie birouri, spații comerciale;
  • Curațenie de întreținere;
  • Curațenie după constructor;
  • Curățenie generală;
  • Curățenie în scări de bloc;
  • Întreținere spații verzi;
  • Servicii deszăpezire.
După cum vedeți acoperă destul de multe zone. Tot pe site gășiți și detalii legate de prețuri, promoții, contact și tot ce vă mai trebuie pentru ca, în cazul în care vă hotărâți să apelați la un asfel de serviciu, să vă puteți bucura de cât mai mult timp liber pentru voi și cei dragi.


vineri, 4 decembrie 2015

Pentru că.. animații, decembrie, dulciuri

L-am găsit (videoclipul ăsta fain) pe pagina de facebook a Universal Pictures UK și mi-am zis că aș fi rău dacă nu l-aș pune aici, pe blog.



De sezon, de Moș (oricare), de weekend..