duminică, 18 ianuarie 2015

Bambus. Puțin crocant, vă rog!


foodpanda.ro

Cam ăsta ar fi primul cuvânt care mi-ar veni în minte dacă, într-un joc al asocierilor de cuvinte, persoana de dinaintea mea a zis sau a scris panda - bambus. Nu mă deranjează dacă vei continua ideea. Ieșind nițel din granițele convenționalului, regulilor mai stricte, prin acceptarea unei mai largi game de cuvinte și combinații de cuvinte, la ce te-ai gândi atunci când cineva ar spune foodpanda?

Like a panda
Sarcina devine mai ușor de rezolvat dacă se cunoaște subiectul, domeniul în care activează el, mai exact. Cei care se învârt destul de mult prin online și mai au obiceiul să comande pizza, de exemplu, din confortul fotoliului de acasă, al scaunului directorial etc., cunosc deja faptul că avem în discuție un serviciu prin intermediul căruia se poate comanda mâncare la domiciliu și nu numai. E util, eficient, testat încontinuu de gurmanzi, perfecționist, dar fără a fi obsedat, ușor de accesat, cunoștințele de fizică experimentală nefiind obligatorii.

Pot enumera o mulțime de cazuri în care un astfel de site îți poate fi la îndemână, planul B al unei seri romantice pe punctul de a fi distrusă din cauză că ți s-a ars crema de portocale, cu condiția să te afli într-unul din orașele acoperite de acest agregator de oferte culinare. Foamea ta este centrul universului lor, bagheta magică a unui dirijor care face din zgomotul oalelor, cratițelor restaurantelor, o simfonie menită să mulțumească și cele mai pretențioase și sensibile papile gustative. O „simfonie”  în farfuria ta.

Așa cum precizam într-un alt articol, mai vechi, dar cu aceeași temă, cei care își petrec destul de mult timp navigând pe internet prin intermediul smartphone-urilor, tabletelor, pot să păstreze contactul cu acest serviciu instalând aplicația disponibilă gratuit în Google play, App Store și Windows Phone Store. Cu prima am lucrat (chestii generale, navigat prin oferte, consumat de baterie, dar fără comandă de produse) și nu pot decât să mă declar foarte mulțumit.

Articol participant în cadrul campaniei  BlogalInitiative, campanie la care, în calitate de blogger, vă mai puteți înscrie ideile până pe 23 ianuarie, ora 23:59.

duminică, 11 ianuarie 2015

Ca o unghie pe tabla de scris

Nu sunt copertă de Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație al limbii române, dar tind să cred că am fost destul de atent și receptiv la anumite lecții de gramatică & Co. Destul cât să pot evita anumite greșeli de scriere, gen va vs. v-a, situații care pot fi rezolvate într-un mod onorabil doar aplicând niște reguli extrem de simple:

„Va = apare în conjugarea verbului la viitor: va scrie, va citi, va merge etc.

V-a = V-ul este forma neaccentuată a pronumelui vouă, iar a este parte a conjugării unui verb la perfect compus: v-a adus, v-a trimis, v-a citit etc.

Exemple corecte:

El va scrie corect după ce va cunoaşte regulile.

V-a adus numai necazuri. (A adus vouă…)

Exemple greşite:

V-a merge la mare în vara aceasta.

Va învăţat numai de bine.”
sursa: scri.ro

Ca la școală. Cei care au probleme, deși nu le recunosc decât atunci când pun pixul pe hârtie, tastatura pe rețelele de socializare sau subtitrarea la filmele de la TV (AXN e doar un exemplu, rușine să vă fie), le pot scrie de câteva ori pe un caiețel, câteva exerciții și.. gata!

de-aici