miercuri, 24 decembrie 2014

Mediul online, pericol pentru cei mici?

Da şi nu. Mediul online are o mulţime de avantaje, dar şi de dezavantaje. Dar ştim foarte bine că nici un lucru nu este perfect, aşa că şi mediul online are imperfecţiunile lui. Asta nu înseamnă că ar trebui să le interzicem celor mici să folosească internetul, dimpotrivă îi putem lăsa să îl folosească, dar sub stricta noastră supraveghere. Le putem permite accesul doar pe câteva pagini, pe care bineînţeles noi le considerăm sigure.

Ce pot face cei mici în mediul online?

Se pot juca, sunt atât de multe site-uri cu jocuri în doi online încât ne-ar fi greu să selectăm câteva pentru copiii noştri. Dar ar fi bine să căutăm şi câteva recomandări ale site-urilor respective pentru a ne convinge că ele sunt într-adevăr sigure.

Un site care nu conţine anunţuri sau imagini cu tentă sexuală este xjocuri.com, el se dovedeşte a fi foarte util pentru cei mici pentru că include o multitudine de jocuri care mai de care mai interesante şi captivante. Copiii vor găsi pe acest site atât jocuri cu maşini, cât şi jocuri care solicită câteva cunoştinţe de matematică, prin urmare cei mici vor fi nevoiți să îşi folosească şi mintea. xjocuri.com are o gamă variată de jocuri, care mai de care mai interesante, jocuri ce pot fi jucate atât pe laptop, cât şi pe dispozitivele android, tabletă sau telefon.

Dar dacă nu te simţi confortabil să îl laşi pe cel mic singur pe site-urile cu jocuri online, poţi oricând să i te alături şi să te joci împreună cu el. Făcând acest lucru îi vei dărui copilului tău câteva amintiri uimitoare pe care nu le va uita niciodată, veţi petrece timp împreună şi el va capăta şi mai multă încredere în tine, iar tu vei fi mulţumit că îl supraveghezi în timp ce vă relaxaţi împreună.

joi, 18 decembrie 2014

foodpanda.ro - pe înțelesul pisicilor

Intro
EAT PLAY SLEEP


Când vine vorba de a căuta sau/și a comanda mâncare online, trebuie să recunosc faptul că mă transform într-un animal de pradă. Simțurile mi se ascut, atenția e la cote maxime, orice review sau informație aflate chiar și în zona de graniță dintre pozitiv și negativ, atârnă greu în decizia finală. E ceva normal. Până la urmă vorbim de sănătatea noastră, fizică și psihică în egală măsură, de banii noștri, de timpul nostru.

„Ask not what you can do for your country. Ask what’s for lunch.”
― Orson Welles

De real ajutor se dovedesc a fi site-urile care adună, centralizează pe paginile lor ofertele restaurantelor din zona care ne interesează. Este și cazul celor de la foodpanda.ro - platformă care și-a propus să devină un nume de referință pe această nișă (nu prea aglomerată), în țara noastră.

home page

E politicos și chiar se cere o scurtă prezentare a subiectului intrat în discuție.

Foarte scurt istoric al afacerii

Nu intru în prea multe detalii, deși, citind câteva articole găsite prin online, substratul ideii, al formatului actual e unul destul de captivant. În ceea ce privește traseul avut până acum pe piața de la noi, lucrurile se simplifică destul de mult. Parte a unui „tort” mai mare (grupul e activ în 41 de țări de pe 5 continente), platforma online a fost lansată în România în septembrie 2013. După un an de la lansare, numărul restaurantelor partenere a depășit cifra 250, îmbogățindu-se în același timp și lista cu orașele acoperite de acest serviciu.

Trecut, prezent, viitor

Prima și cea de-a doua sunt bifate parțial de ceea ce am scris nițel mai sus. Le mai adaug, în continuare, câteva ingrediente care să le dea consistență.

Momentan sunt singurii care mi-au intrat în „teste”, celelalte două site-uri, pe care le mai cunosc și ale căror pagini le-am mai deschis din când în când, găsindu-se încă într-un stadiu de așteptare.

Prin prisma faptului că locuiesc la foarte mică distanță de unul din orașele aflate în atenția celor de la foodpanda - Cluj-Napoca (în „dormitorul” orașului, după cum le place unora să caracterizeze comuna Florești), mi-a fost destul de ușor să-mi fac o părere despre ceea ce-mi poate oferi această aplicație. Procesul de comandă e unul destul de simplu și presupune:

  1. Introducerea adresei pentru vizualizarea restaurantelor din zonă.
  2. Alegerea restaurantului și a produselor dorite.
  3. Alegerea modalității de plată.
  4. Livrarea comenzii.
Să nu ezitați să le descărcați, după putință, aplicațiile pentru terminalele mobile, aplicații disponibile pentru iOS (6.0 or later), Android (2.3.3 sau o versiune ulterioara) și Windows Phone (8, 8.1).

Concluzionând, e un site extrem de util celor care petrec puțin timp în bucătăria de acasă, celor care comandă destul de des mâncare la serviciu și lista poate fi completată cu alte și alte exemple. Pe viitor mi-ar plăcea să descopăr mai multe orașe intrate în această horă online, fiind tot mai evident faptul că lumea a început să prindă din ce în ce mai mult curaj pentru astfel de pofte.

Articol participant în cadrul campaniei organizate pe blogpoint.ro, competiție despre care am aflat citind Nota de Subsol.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

BlogMoney, wo bist du?

Cei care au cont pe blogmoney.com (o platformă de advertoriale) și au fost nițel interesați de ceea ce se mai petrece pe-acolo cunosc faptul că site-ul a fost și încă mai este indisponibil utilizatorilor.

În imagini, în momentul ăsta, situația arată cam așa:


Probleme hardware în curs de rezolvare. Nu e pentru prima oară când se întâmplă și nici nu cred că va fi ultima. Rămâne o mare nemulțumire după toate melodramele astea: lipsa de comunicare. Greu scoți câteva cuvinte (scrise) de la ei. Ceață, frate, deși au cont pe facebook. Inutil și ăla. Nu au mai postat de prin primăvara lui 2011.

Mă încăpățânez, totuși, și rămân alături de ei. Momentan e singurul site de genul ăsta pe care mai am cont și de vechile obiceiuri scapi greu.

„tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm..” (citat din arhiva vie a poporului român)

Update (11.01.2015)

Keep calm and have no fear!


sâmbătă, 6 decembrie 2014

Ceva deosebit de la #giurgeasibratu





Îi urmăresc de ceva vreme pe băieți, nu atât pentru cantitatea de informații și noutăți din domeniul auto (și ceva pe lângă, după cum ați putut vedea în videoclipul de mai sus), cât pentru stilul.. relaxat în care își gândesc prezentările. 

Ai blog si iti plac provocarile? Participa la campania Craciunul Bloggerilor si castiga premii in valoare totala de peste 10000 lei!

„Ai blog si iti plac provocarile? Participa la campania Craciunul Bloggerilor si castiga! Click pe titlul fiecarei campanii in parte pentru a accesa regulamentul si pentru a participa!
Campania Gadgetway
Premiul 1: Voucher de 400 lei pentru bloggerul care aduce cei mai multi vizitatori pe site-ul magazinului Gadgetway.ro
Premiul 2: Voucher de 300 lei pentru autorul articolului clasat pe locul 1 in preferintele juriului
Premiul 3: Voucher de 200 lei pentru autorul articolului clasat pe locul 2 in preferintele juriului
Campania KarinGifts
Locul 1: voucher de 400 lei
Locul 2: voucher de 300 lei
Locul 3: voucher de 200 lei
Campania Fungadgets
Fiecare blogger care aduce minim 300 de click-uri unice primeste garantat o boxa Colia.Sound Beat V2.0 Jazz Edition in valoare de 149 de lei.
Campania PlusConfort
Suma de 300 lei
Campania Cris Smile
Autorul celui mai reusit articol primeste o tableta Allview WI10N in valoare de 1149 lei
Campania GemSale
Locul 1: suma de 300 lei
Locul 2: suma de 100 lei
Locul 3: un voucher in valoare de 100 lei pentru cumparaturi din magazinul GemSale
Locul 4: un voucher in valoare de 100 lei pentru cumparaturi din magazinul GemSale
Campania Top Cadouri
Locul 1: Voucher de 400 ron
Locul 2: Voucher de 250 ron
Locul 3: Voucher de 250 ron
Locul 4: Voucher de 100 ron
Locul 5: Voucher de 100 ron
Campania iTool:
Locul 1: smartphone Eten Glofish X800
Locul 2: voucher de 200 lei
Locul 3: voucher de 100 lei
Campania Mobila-Ghencea.ro:
Locul 1: Scaun birou Space in valoare de 590 lei
Locul 2: Scaun directorial MG 34 in valoare de 450 lei
Locul 3: Scaun birou 935 H negru in valoare de 390 lei
Campania Babytrend:
Locul 1: Tableta Allview Viva C7
Locul 2: Telefon fix Siemens DECT Gigaset A380
Premiile campaniei
Se vor acorda atat premii in cadrul fiecarei campanii individuale, cat si premii surpriza bloggerilor clasati pe primele 10 pozitii ale clasamentului Craciunul Bloggerilor.
Primii 10 bloggeri din Clasamentul campaniei Craciunul Bloggerilor primesc cadouri surpriza, in valoare de peste 1000 lei. Pentru Clasamentul Craciunul Bloggerilor vor fi luati in calcul doar bloggerii care participa la minim 75% din campanii.
Deadline
Unele campanii se incheie mai devreme (vezi regulamentul fiecarei campanii in parte), insa toate campaniile se incheie cel tarziu pe 20 Decembrie, ora 23:59.
Ce trebuie sa faci
Bloggerii inscrisi in Campania Craciunul Bloggerilor pot alege la ce campanii participa (un blogger poate participa la o singura campanie, la cinci sau la toate campaniile).
Daca un blogger participa la o singura campanie, poate castiga oricare din premiile aferente acelei campanii.
Clasamentul concursului Craciunul Bloggerilor se realizeaza in functie de notele primite de la fiecare sponsor in parte. Fiecare sponsor va acorda note de la 1 la 10 fiecarui articol participant. Notele vor avea zecimale, astfel ca lupta va fi foarte stransa.
Premiile fiecarei campanii individuale vor fi acordate de catre sponsori, in termen de 45 de zile de la finalizarea jurizarii.
La acest regulament se adauga regulile prevazute in fiecare campanie individuala din cadrul Craciunul Bloggerilor. Campaniile individuale participante vor fi auntate pe aceasta pagina cu link catre campanie in partea superioara a acestui articol.
Un blogger se poate inscrie cu minim unul si cu maxim trei articole. Sponsorul jurizeaza fiecare articol in parte si acorda o nota de la 1 la 10 (cu zecimale) fiecarui articol. Articolul cel mai bine notat (daca bloggerul scrie mai mult de un articol pentru o campanie) din cadrul fiecarei campanii individuale intra in calcul pentru clasamentul Concursului Craciunul Bloggerilor.
Daca noi sponsori se vor alatura Concursului Craciunul Blogurilor, unele campanii vor fi lansate mai tarziu, insa inainte de 10 Decembrie.
Bloggeri participanti trebuie sa scrie un articol de promovare a campaniei Craciunul Bloggerilor si sa promoveze acest articol pe twitter sau facebook folosind hastag- ul #roblogawards (Articolul poate fi scris pe toata durata campaniei, pana pe 20 Decembrie. Poti incepe sa scrii articolele in campanii iar pana pe 20 Decembrie sa scrii articolul tau despre campania Craciunul Bloggerilor).
Daca nu ai cont pe BlogAwards.ro inregistreaza-te pe aceasta pagina.”

luni, 1 decembrie 2014

Jocuri cu masini

În cazul în care aveți copii, sau vă vin în vizită destul de des prieteni care au copii și vă place să vă jucați împreună cu ei, e bine să aveți salvate prin calculator (semne de carte, de exemplu) câteva pagini cu jocuri online. Unul, mai multe, ușor de accesat, fără prea multe reclame, chestii de umplutură, inutile, care să lungească timpii de așteptare.

Am avut ocazia de câteva ori să mă îndeletnicesc cu asemenea activități, de căutare prin rezultatele oferite cu mărginită amabilitate de cel mai folosit motor de căutare de pe la noi. Dacă la început gradul de satisfacție a fost în proporție de 75% (se admite și o marjă de eroare de câteva pruncte procentuale, dar nu prea multe, desigur), cu timpul am început să-mi iau „măsuri de precauție”. Am devenit un partener ocazional de joacă, de distracție, de acrobații și alte chestii de genul, cu temele făcute.

Pentru a da o și mai mare valoare cuvintelor scrise până în acest moment, vă voi oferi un exemplu de site pe care îl puteți salva în lista dumneavoastră de preferințe, un site care va fi cu siguranță pe placul copiilor care vă fac viața mai colorată - http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-masini.html.

„Fiecare copil isi doreste sa puna mana pe volan si sa intre intr-o cursa cu masini.”

Băieții în mod special. E o pasiune transmisă din generație în generație, un „incubator” pentru viitori șoferi amatori sau profesioniști, o metodă bună pentru dezvoltarea capacității de concentrare. Bineînțeles, cu limitele care se impun unor activități care implică spațiul virtual.

Siteul menționat mai sus, la fel ca și multe altele, oferă, pe lângă jocurile cu mașini, o mulțime de alte categorii din care puteți alege ceea ce vă place vouă sau copiilor. Fie că vorbim de stimularea imaginației, a creativității, a atenției, toate sunt posibile atunci când ai o sumedenie de opțiuni din care să alegi, iar faptul că sunt gratuite nu poate decât să ne bucure.

Prețuri greșite pe elefant.ro?

Titlul ăsta e ca un sufleu.. Foarte pufos. Greșeala, cel mai sigur, e în e-mail.

prețurile din newsletter


elefant.ro

#1Decembrie

La mulți ani, România!

sursa: pagina de facebook M.Ap.N.

duminică, 30 noiembrie 2014

2 în 1

Part 1: "A festive feline goes looking for a Christmas treat."

Part 2: "A crafty cat plans a Christmassy trick!"



Frig este, zăpadă nu este, Felis catus este.

vineri, 21 noiembrie 2014

NewTown

Probabil că mulți dintre cititorii mei doresc să-și achiziționeze un apartament, în timp ce locuiesc într-o locuință închiriată, mai ales cei care sunt din provincie și s-au mutat cu serviciul și acum vor să-și întemeieze o familie în capitală.

M-am gândit să vă spun că studiile imobiliare arată că în zona semicentrală a capitalei, de exemplu Dristor, Moșilor, Ștefan cel Mare, Mihai Bravu, Tineretului, valoarea medie a chiriei care se plătește pentru un apartament cu 2 camere este mai mare decât valoarea ratei la un astfel de apartament.
De aceea vă recomand să achiziționați un apartament cu 2 camere în complexul NewTown, situat în Dristor, care vă oferă multe facilități pentru familie, cum ar fi: locuri de joacă, gradiniță, dar vă oferă și un acces foarte ușor la rețeaua de transport în comun, fiind situat la 100 m de stația de metrou.

Ansamblul rezidențial NewTown se află localizat în estul Bucureștiului, în cartierul Dristor, strada Dristorului nr. 91.
Oferta cuprinde:
  • apartamente cu 2 camere, diverse tipuri de confort, cu suprafața utilă începând de la 58 mp, finisaje după toate standardele UE;
  • apartamente cu 3 camere, cu suprafață utilă de la 79 mp, extrem de bine compartimentate, dotate cu tot confortul necesar;
  • apartamente cu 4 camere, suprafață utilă de la 103 mp, cu tot confortul necesar, terasă, bucătarie complet utilată, aer condiționat etc.;
  • apartamente cu 5 camere complet mobilate și utilate, suprafață utilă de 167 mp cu terasă, ușă metalică, aerisite și spațioase, cu toate dotările aferente.

Bucătăriile sunt complet utilate cu toate electrocasnicele necesare, mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe, combină frigorifică și dotate cu dulapuri, blat de lucru și corpuri suspendate, cu faianță.
Băile sunt spațioase și dotate cu toate facilitățile, iar balcoanele sunt de asemenea spațioase, balustrada este din sticlă laminată.
Toate apartamentele sunt echipate cu aer condiționat în dormitor și living, terasă proprie. Complexul deține și o parcare subterană și spații de depozitare care sunt puse la dispoziția clienților.

marți, 18 noiembrie 2014

Ghidul metalelor pretioase

Alegerea metalului verighetelor de nuntă este o decizie importantă. Verigheta este garanția viitorului vostru împreună, iar metalul din care este confecționată este fundația acesteia. Culoare, durabilitate, întreținere,  acestea sunt cele mai importante caracteristici ale metalelor. Dacă luați în considerare următoarele detalii, cu siguranță veți achiziționa inelele perfecte.

Platina

Platina este un metal puternic, durabil care va fi mereu la modă. Acest metal prețios este o alegere simbolică, întrucât va rezista în timp, alături de dragostea voastră. Un material hipoalergenic, platina este ideală pentru persoanele cu pielea sensibilă, întrucât nu reacționează chimic cu celelate elemente. Culoarea sa albă, naturală îl face o alternativă populară pentru aurul alb, în special pentru că nu este necesar sa fie placat din nou după o anumită perioadă de timp, precum acesta.

Odată cu trecerea timpului, platina dezvoltă un finisaj minunat denumit patină. Verighetele din platină sunt de 30 de ori mai rare decât cele confecționate din aur, iar culoarea acesteia completează diamantele incolore care vor arăta uluitor țintuite în platină.

Aurul

Aurul galben oferă o strălucire caldă, în timp ce aurul alb are o nuanță mai caldă decât metale precum platina sau paladiul. Aurul pur este prea moale pentru a fi modelat, de aceea acesta se folosește în aliaj cu alte metale prețioase. Căutați verighete din aur de 14k sau de 18k, precum cele din colectia de verighete Maia, întrucât acestea vor ieși în evidență prin finețea și calitatea modelelor.

Aurul roz

Aurul roz de 18k este un aliaj ce conține 75% aur și 25% cupru. Din combinația celor două metale rezultă un metal minunat, de o nuanță caldă, bogată. Această nuanță este romantică și se asortează perfect cu diamantele. Modelele de verighete din aur roz din colecția Eternity se potrivește celor mai multe nuanțe de piele datorită aspectului lor blând.

Argintul

Argintul este o alegere bună pentru confecționarea bijuteriilor. Considerat de cele mai multe ori un metal tradițional, argintul conferă un sentiment mai modern decât aurul galben. În funcție de design, bijuteriile din argint pot fi clasice sau contemporane. Din moment ce argintul pur este foarte moale și maleabil, aliajul standard folosit la confecționarea bijuteriilor conține doar 92,5% argint. Unele bijuterii din argint sunt placate cu rodiu pentru a fi mai puternice și a nu se înnegri rapid. În cazul în care observați că verigheta dumneavoastră din argint începe să se înnegrească curățați-o ușor cu ceară de pantofi și cu o cârpă moale.
O combinație uimitoare de rezistență și frumusețe, argintul este folosit pentru crearea unor piese incredibile pe care le veți adora.

miercuri, 5 noiembrie 2014

A-nceput..

.. de ieri s-apară
Câte-un e-mail, acum a stat,
Click-ul s-a mai relaxat
Moderat, dar stă să sară
Pe oferta cu rabat.

Subiectul e-mailurilor (personajul principal al versurilor de mai sus) e ușor de înțeles, de încadrat în perioada în care intrăm tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm (7 e o cifră magică). S-a dat startul ofertelor online de sărbători, pornind de la lucruri mărunte (ca preț mă refer) și mergând până la oferte turistice, vacanțe de vis, reduceri consistente ale reprezentanțelor auto din România etc. Adaptate gusturilor și buzunarelor fiecăruia.

La nivel de trăiri, sentimente, emoții, spirit creativ, e o perioadă extraordinară. Cea mai aglomerată, la modul plăcut, dar și cea mai solicitantă pentru departamentul Idei de cadouri și alte surprize pentru cei apropiați. Mai ales pentru cei care lasă totul pe ultima sută de metri (mă declar vinovat). Tocmai de asta reiau ideea utilității siteurilor care au ca domeniu de activitate scoaterea din impas a celor care, din diferite și scuzabile motive, nu au timp să ia la pas magazinele, mall-urile, târgurile de sărbători, agențiile de turism și alte locuri asemănătoare.
sursă imagine: officegifts.ro


În perioada imediat următoare vor apărea pe blog mai multe recomandări, sugestii, păreri, povești cu aromă de măr copt și scorțișoară, rime spontane, adaptări nevinovate ale unor versuri pe care ni le reamintim cu drag în iernile mai mult sau mai puțin geroase. Sper să le citiți cu plăcere.

Prima recomandare în materie de lucruri frumos ambalate merge către cei care caută să ofere cosuri cadou. Înainte de vacanța de Crăciun, înainte de a te dedica în întregime familiei, trebuie să vă îndreptați atenția și către colegii de serviciu, partenerii de afaceri, colaboratori etc., iar o astfel de idee se potrivește mănușă situațiilor mai.. oficiale. Sunt coșuri ușor de personalizat, de modelat, de adaptat situației. Am „răsfoit” din curiozitate câteva oferte, iar „cuprinsul” e mai mult decât interesant.

Spre exemplificare, un astfel de coș (a se vedea și imaginea de mai sus) poate conține:
  • Vin Spumant Rhein Extra Brut Rose, 0.75L;
  • Panettone cu stafide și fructe confiate, ambalat, 500g;
  • Cutie 12 praline Choco Fashion Winter Days;
  • Drajeuri fructe de pădure în ciocolată Ciocco Bosco, 100g;
  • Funde decorative;
  • Folie profesională de ambalare din celofan;
  • Tăviță tradițională în formă de bărcuță.
Produse alese pe sprânceană, atent selecționate pentru a satisface și cele mai exigente persoane. Citindu-le, în cazul dulciurilor cel puțin, m-am simțit ca și cum aș fi deschis un pachet trimis de maică-mea din Italia. Dar asta e cu totul altă poveste.

Concluzionând, toate produsele vă sunt prezentate într-un format plăcut, detaliat corespunzător, ușor de accesat din confortul casei, la pachet cu tot ceea ce ne-a obișnuit comerțul online: transport gratuit de cele mai multe ori (în funcție de localități, valoarea comenzii, oferte promoționale cu durată limitată), livrare rapidă, suport online sau telefonic și multe altele.


marți, 28 octombrie 2014

Participa la campania Vinerea Bloggerilor pana pe 28 Noiembrie si castiga premii fabuloase, in valoare de peste 15000 lei!


 „Ai blog? BlogAwards te invita sa participi in perioada 20 Octombrie – 28 Noiembrie la campania Vinerea Bloggerilor 2014, dotata cu premii de peste 15.000 de lei.
BlogAwards organizeaza competitia Vinerea Bloggerilor 2014, concurs cu premii totale in valoare de peste 15.000 lei, ale carui sponsori sunt: Mylash, GemSale, SportAddict, Vegis, Mustash, Bio-Cosmetics, CautCeas, CeasMania, Babytrend (este posibil ca noi sponsori sa se alature pe parcurs).
Campanii:
Campania Print 3D Bucuresti
Vor fi acordate 3 premii autorilor celor mai reusite articole
Premiile constau in cate un model printat 3D, care trebuie sa se incadreze in dimensiunile 14 cm x 14 cm x 14 cm. Castigatorii vor fi consiliati de reprezentantii Print 3D Bucuresti pentru realizarea modelului dorit
Campania GemSale
Vor fi acordate 7 premii autorilor celor mai reusite articole
Premiile constau in cate un voucher in valoare de 100 lei pentru cumparaturi din magazinul GemSale
Campania Babytrend
Locul I – 400 ron
Locul II – 200 ron
Locul III – 100 ron
Campania CeasMania
Locul 1: Produs Guess la alegere, in valoare maxima de 1000 Lei
Locul 2: Produs Guess la alegere, in valoare maxima de 500 Lei
Locul 3: Produs Guess la alegere, in valoare maxima de 300 Lei
Campania CautCeas
– Premiul 1: 500 lei
– Premiul 2: 300 lei
– Premiul 3: 200 lei
Campania Bio-Cosmetics
Locul 1: 400 lei
Locul 2: 200 lei
Locul 3: 100 lei
Campania Mustash
Locul 1: 300 lei
Locul 2: 200 lei
Locul 3: 100 lei
Campania SportAddict
Locul 1: voucher de 400 lei pentru cumparaturi de pe SportAddict
Locul 2: voucher de 200 lei pentru cumparaturi de pe SportAddict
Locul 3: voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe SportAddict
Campania Vegis
Locul 1: Tableta UTOK 700Q Satin, Quad-Core 7″, Multi-Touch, 1GB DDR3, 16GB, Wi-Fi
Locul 2: Casti audio Sony MDRZX310APR, tip DJ cu Control Telefon
Locul 3: Voucher 150 lei pentru achizitia de produse pe Vegis.ro
Campania Mylash
Locul 1: Voucher de 300 lei pentru bloggerul clasat pe prima pozitie,
Locul 2: Voucher de 200 lei pentru bloggerul clasat pe a doua pozitie
Locul 3: Voucher de 100 lei pentru bloggerul clasat pe a treia pozitie

Regulament
Pana pe 28 Noiembrie, la ora 23:59, te poti inscrie cu blogul sau blogurile tale care respecta cerintele fiecarei campanii in parte (verifica fiecare campanie, pentru a afla la care dintre acestea poti participa cu blogul tau).

Pentru a te inscrie in competitie trebuie doar sa ai un blog care sa respecte cerintele fiecarui concurs, sa scrii articole si sa le inscrii in formularul corespunzator fiecarui concurs in parte. Poti incepe sa scrii direct la campaniile care te atrag (cu cat participi la mai multe campanii, cu atat ai mai multe sanse de a castiga mai multe premii).
Fiecare concurs din cadrul campaniei Vinerea Bloggerilor se imparte in 3 etape aproximativ egale. Regulamentul fiecarui concurs in parte cuprinde durata etapelor corespunzatoare. Un concurs se poate incheia mai devreme (pe 10 Noiembrie) iar altul mai tarziu (pe 28 Noiembrie), astfel ca este posibil ca perioadele de desfasurare ale etapelor 1, 2 si 3 sa fie diferite.
Foarte important: Premiile fiecarui concurs in parte se acorda articolelor inscrise pe toata durata concursului respectiv, indiferent de etapa in care a fost inscris articolul castigator. Un articol castigator poate fi inscris in etapa 1, 2 sau 3. Nu se acorda premii pentru fiecare etapa in cadrul unui concurs individual. Toate articolele inscrise intr-un concurs, indiferent de etapa la care participa, sunt jurizate de catre sponsor dupa finalul perioadei de inscriere.
Fiecarei etape ii corespunde cate o tema de concurs:
Exemplu:
Etapa 1: La ce sa se astepte cumparatorii de Black Friday 2014?
Etapa 2: Cum iti vei organiza timpul de Black Friday pentru a cumpara produsele pe care le doresti?
Etapa 3: Ce ai dori sa-ti cumperi de Black Friday 2014 si de ce?
In fiecare etapa, poti participa cu cel putin un articol si cel mult doua articole. La un singur concurs poti participa cu cel putin un articol si cu cel mult 6 articole. Participarea la fiecare etapa este optionala. Insa, cu cat participi cu mai multe articole, cu atat ai mai multe sanse de castig.

Foarte important: Articolele vor fi jurizate individual. Daca intr-o campanie participi cu un singur articol poti castiga unul dintre premiile puse in joc. Insa, daca participi cu 6 articole, ai de 6 ori mai multe sanse de castig.

Articolele corespunzatoare fiecarei etape vor fi jurizate la finalul fiecarui concurs in parte (un concurs se poate incheia mai devreme sau mai tarziu).
Notele corespunzatoare fiecarui concurs in parte vor fi afisate la finalul concursului iar bloggerii clasati pe primele 3 pozitii in fiecare etapa (sunt luati in considerare bloggerii care participa la cel putin 10 concursuri din cadrul unei etape) primesc urmatoarele 3 premii:
– Locul 1: Un telefon Dual Sim
– Locul 2: O camera web
– Locurile 3-4: un mouse
Se vor lua in calcul cele mai bune 10 note acordate la articolele scrise pentru media generala. Bloggerii care au participat la minim 10 campanii in fiecare etapa si obtin cea mai mare medie a notelor castiga cele trei premii mentionate mai sus.
Perioada de desfasurare:
Concursul se desfasoara in perioada 20 Octombrie – 28 Noiembrie. Unele concursuri se vor incheia mai devreme, altele mai tarziu, insa toate concursurile din cadrul campaniei Vinerea Bloggerilor se vor incheia cel tarziu pe 28 Noiembrie, la ora 23:59.
Fiecare participant se poate inscrie cu cel putin unul sau cel mult doua articole in fiecare etapa a fiecarui concurs individual. Fiecare campanie individuala are propriul sau regulament si propriul sponsor. Fiecare campanie este jurizata individual, de catre fiecare sponsor in parte, care acorda note de la 1 la 10 (cu zecimale, pentru o mai buna departajare) fiecarui articol participant. Notele se vor acorda de catre fiecare advertiser in parte imediat dupa incheierea perioadei de inscriere a articolelor in fiecare dintre concursurile individuale. Castigatorii vor fi anuntati pe 8 Decembrie.
Bloggerii inscrisi in Concursul Vinerea Bloggerilor pot alege la ce campanii participa (un blogger poate participa la o singura campanie, la cinci, zece sau la toate campaniile) sau la cate etape participa in cadrul fiecarei campanii (o etapa, doua etape, trei etape), insa cei care se inscriu la o etapa cu minim 10 articole (pentru 10 campanii diferite) au sansa de a castiga premiile corespunzatoare fiecarei etape in parte. Bloggerii care se inscriu la toate cele trei etape cu cate minim 10 articole (pentru 10 campanii diferite) au, pe langa sansa de a castiga premiile comune fiecarei etape in parte, si mari sanse de castig in cadrul fiecarui concurs individual.
Articolele corespunzatoare fiecarei etape vor fi jurizate la finalul fiecarui concurs in parte (un concurs se poate incheia mai devreme sau mai tarziu).
Notele corespunzatoare fiecarui concurs in parte vor fi afisate la finalul concursului iar bloggerii clasati pe primele 3 pozitii in fiecare etapa (sunt luati in considerare bloggerii care participa la cel putin 10 concursuri din cadrul unei etape) primesc urmatoarele 3 premii:
– Locul 1: Un telefon Dual Sim
– Locul 2: O camera web
– Locul 3-4: un mouse
Se vor lua in calcul cele mai bune 10 note acordate la articolele scrise pentru media generala. Bloggerii care au participat la minim 10 campanii in fiecare etapa si obtin cea mai mare medie a notelor castiga cele trei premii mentionate mai sus.
In cadrul fiecarui concurs in parte va fi specificata perioada fiecarei etape.
Foarte important: Daca un blogger participa la o singura campanie, poate castiga oricare din premiile aferente acelei campanii.
Toate linkurile din articolele inscrise in concurs trebuie sa fie de tip “dofollow”. Articolele care cuprind linkuri de tip “nofollow” nu sunt luate in calcul pentru jurizare.
Clasamentul concursului Vinerea Bloggerilor se realizeaza in functie de notele primite de la fiecare sponsor in parte. Fiecare sponsor va acorda note de la 1 la 10 fiecarui articol participant. Notele vor avea zecimale, astfel ca lupta va fi foarte stransa.
Un blogger se poate inscrie cu minim un articol si cel mult sase articole la o singura campanie. Premiile fiecarei campanii individuale vor fi acordate de catre sponsori, in termen de 45 de zile de la finalizarea jurizarii. Daca noi sponsori se vor alatura Concursului Vinerea Blogurilor, unele campanii vor fi lansate mai tarziu, insa inainte de 5 Noiembrie. Perioada de lansare a campaniilor este cuprinsa intre 20 Octombrie – 5 Noiembrie.
Premii:
Pentru a castiga un premiu in cadrul unei campanii individuale, un participant trebuie sa scrie minim un articol si maxim 6 articole in cadrul acelei campanii. Sponsorul fiecarei campanii in parte va juriza fiecare articol participant.”

sursa: blogatu.ro

vineri, 10 octombrie 2014

Recomandare florărie online

Stima pe care o avem noi față de ceilalți oameni este reflexia stimei pe care o avem față de propria persoană. Atunci când suntem într-o relație avem ocazia să ne afirmăm propria personalitate așa cum este. Gesturile care sunt făcute acolo demonstrează atât persoanei respective, cât de importantă este pentru noi. Un mic gest este simplu de făcut, dar aduce o foarte mare bucurie . Anumite zile sunt fixate de noi ca fiind speciale și trebuie tratate ca atare. Pentru domnii care nu prea au timp să meargă la cumpăraturi, dar dețin un calculator conectat la internet, am o soluție. Această soluție se numește floria, care este o florărie online Ploiești, dar deține și alte sucursale aproape peste tot în țară (florărie online Arad, Bistrița, Brașov, Cluj Napoca etc.). Un buchet de flori foarte special este alegerea perfectă dacă doriți să impresionați într-un mod pozitiv partenera de viață. Pentru asta am să vă fac câteva prezentări de buchete, poate unul de aici va fi ales de dumneavoastră.

Primul buchet se numește „Te admir” și este alcătuit din 3 gerbera roz, 3 santini verde, 3 hipericum verde, 3 trandafiri roz , 3 orhidee cymbidium verde, 2 lisianthus roz. Acest buchet exprimă fericire, împlinire, dăruire și cu siguranță o să impresionați.

Cel de-al doilea buchet pe care vreau să vi-l prezint poartă denumirea de „Zile cu soare” și este alcătuit din 8 flori de floarea –soarelui, 5 hipericum, verdeață și spice. Buchetul este recomandat atunci când într-o dimineață doriți să vă surpindeți partenera într-un mod sensibil, inocent și îmbucurător. Cu siguranță acea zi o să fie una plină de fericire, pentru că va purta soarele în suflet pe durata întregii zile.

A treia creație pe care doresc să v-o supun atenției se numește „Noblețe” și este alcătuit din 1 solidago, 5 astro multicolore, 3 gerbera roz, 3 frezii galbene, 3 orhidee mokara grena, 2 crizanteme roz, 3 trandafiri roz și verdeață. Acesta este recomandat să fie oferit la o zi de naștere, o zi de aniversare sau pur și simplu pentru că așa simțiți.

Puteți și dumneavoastră să comandați, nu trebuie decât să accesați un motor de căutare, să scrieți florărie online Arad sau orașul în care locuiți și produsele floria, vă stau la dispoziție. Floria are sucursale în mai multe orașe, iar comanda dumneavoastră va fi adusă în cel mai scurt timp posibil de la plasarea acesteia.

Nu uita, scrie în motorul de căutare „florarie online Arad” (doar un exemplu), sau intră direct pe Floria.ro și spune-ne cum ți se par serviciile lor.

Paza buna trece primejdia rea

Eu sunt un fel de tată-cloșcă și îmi place să ofer familiei mele siguranță și securitate. Vreau să știu ca atunci când fata mea ajunge acasă, să fie în perfectă siguranță. Vreau să știu că familia mea poate pune capul pe pernă și să doarmă liniștiți.

 În ziua de azi, lumea s-a cam schimbat, iar din câte observați, se fac tot mai multe crime și spargeri la domiciliu. Eu personal, vreau să previn asta. Așa că am ales să folosesc camere de supraveghere. Desigur, nu orice cameră de supraveghere este și bună, așa că am apelat la servicii profesionale pentru asta. Am intrat pe forumuri de specialitate și mi s-a recomandat să apelez cu încredere la serviciile SDSMag.ro. Ca să înțelegeți mai bine, SDSMag.ro se ocupă cu comercializarea echipamentelor, instrumentelor și dispozitivelor de supraveghere video (camere exterior, interior, camere IP și altele) . Toate produsele sunt importate de la mărci mari. Indexează pe rafturi produse de la mărci high-end, cum ar fi: GKB, D-MAX, DALI, VISION, iMege, MTX, Phoenix, până la TRUEN, SAMSUNG sau Q-See. Camerele de supraveghere video vin cu 2 ani garanție și, desigur, cu reduceri atunci când vine vorba de instalare. Echipa SDSMag.ro este gata să-ți pună totul în funcțiune, iar prețurile sunt foarte mici. Credeți-mă! Serviciile SDSMag.ro sunt renumite atât la nivel internațional, cât și la nivel intern, produsele lor fiind achiziționate, iar manopera lor se află și azi pe foarte multe companii importante din România.

În cazul în care dorești și tu să apelezi la servicii de calitate și dacă dorești să adaugi un plus de securitate familiei tale, te invit să apelezi la serviciile SDSMag.ro. Dacă ai comandat de pe site, te invit să ne spui și nouă cum ți s-a părut ție raportul calitate-preț? Ce ți-a plăcut mai mult la serviciile oferite de SDSMag.ro?

miercuri, 8 octombrie 2014

Cu ochii pe ceas


elefant.ro

Amatorii de reduceri aproape substanțiale (greu să-i mulțumești pe toți!) vor aprecia oferta celor de la elefant.ro:
  • până la 90% la Cărți;
  • Home & Deco (tigăi, alea, alea) - până la 60%;
  • Ceasuri cu o reducere de până la 80% ;
  • Parfumuri - până la 60%;
  • Cosmetice (îngrijirea părului, îngrijirea tenului, deodorante etc.) cu reduceri de până la 86%;
  • Genți aproximativ ca ale Elenei Udrea - până la 76%;
  • Haine și accesorii - 76%;
  • etc. - 100%.
Spor la cumpărături și.. răbdare pentru eventualele probleme cu serverul.

marți, 7 octombrie 2014

Îmblânzitorii de cote

www.pariurisportive.com

A trecut ceva timp de când nu am mai abordat subiectul pariuri sportive online. Un domeniu care se poate lăuda, prin vocea celor implicați, cu o evoluție dinamică pe piața de la noi, deși îmi lipsesc cifrele și statisticile pentru a da o notă profi acestei afirmații. Se câștigă, se pierde, iar roata se învârte într-un sistem în care, ca jucător activ, e bine să respecți niște reguli care țin, până la urmă, de sănătatea bugetului tău. Se insistă destul de mult pe parierea responsabilă și asta pe bună dreptate. Consider și eu, la fel ca mulți alții, că este un punct extrem de important de bifat pe marginea acestui subiect. L-am marcat, încă din start, pentru a-l plasa în cea mai vizibilă parte a acestui articol, dându-i astfel statutul privilegiat de idee introductivă. Mai pe românește: nu vă întindeți mai mult decât vă este plapuma.

Continuând tot în direcția asta, a modului în care alegeți să vă cheltuiți banii, cu siguranță știți că există o mulțime de site-uri care vă pot ține la curent cu tot ceea ce înseamnă noutăți legate de bonusuri, promoții, rezultate, oferind în același timp și idei de bilete pe care le puteți încerca. Printre ele se află și pariurisportive.com, o prezență destul de veche, acumulând, până acum, 12 ani de experiență. Scopul lor declarat este să dea o mână de ajutor online celor care au nevoie de o sursă de inspirație sau de un plus de informații.

Rețeta succesului nu vă va fi oferită de nimeni. Cea mai bună strategie rămâne cea de care v-am amintit chiar la început de articol. Prudență, impunerea unor limite și sinceritate cu tine însuți atunci când pui în balanță câștigurile și pierderile. De cele mai multe ori un câștig notabil va anula pierderi mult mai mari, creând o impresie falsă de profit. De asta e bine, înainte de a vă începe, de a vă continua „aventura” prin lumea cotelor de tip zecimal, fracționar, de tip american, Hong Kong, malaezian, indonezian, să vă aruncați o privire și peste rubricile care tratează acest subiect, extrem de sensibil. În această idee vă poate fi de ajutor un mic test pus la dispoziția pariorilor de către cei de la Unibet: ro.unibet.com/general-info/gamblingprofile. Un set de 9 întrebări, în urma completării căruia veți afla ce tip de jucător sunteți.

Revenind asupra pariurisportive.com, am descoperit un site gândit să fie la îndemâna tuturor, indiferet de nivelul la care se află. Foarte util celor care vor să afle mai multe detalii despre istoricul companiilor care administrează activitatea caselor de pariuri online (chestii de cultură generală), despre modalitățile de depunere și retragere a banilor, legalitate, securitate și multe altele. Fe că vorbim de pariuri Unibet, pariuri bet365, pariuri online William Hill, toate sunt analizate și prezentate într-un format accesibil, prietenos, cu sfaturi legate de ceea ce v-ar putea rotunji veniturile.

Câteva avantaje ale urmăririi unor astfel de pagini:
  •  pentru începători pot constitui un foarte bun ghid de pariere, facilitând înțelegerea modului cum funcționează anumite servicii puse la dispoziția lor de către casele de pariuri online. Nici cei mai experimentați nu au de ce să stea deoparte;
  •  în cazurile mai puțin fericite, necâștigătoare, vei avea un țap ispășitor pe care să dai vina. Câștigurile țin întotdeauna de mințile noastre strălucite, de geometria analitică, intuiție și alte chestii, finețuri;
  • majoritatea site-urilor de profil și-au completat portofoliul cu conturi pe rețelele de socializare, oferind posibilitatea celor pasionați să facă schimb de idei, să discute pe seama unor meciuri, să participe la diferite concursuri cu premii în bani, bilete la diferite meciuri;
  • pariurisportive.com oferă suport online (via e-mail) pentru cei care au nelămuriri legate de pariurile online.



vineri, 3 octombrie 2014

Poftă de #pizza?

Te-ai gândit vreodată că poți avea toate restaurantele la doar un click distanță? Sună bine, așa-i? Ei bine, azi am să-ți prezint un nou serviciu care a luat amploare și care a format în jurul lui o comunitate. Serviciul funcționează după câteva principii foarte bine puse la punct. Site-ul se numește FoodPanda.ro, iar într-un timp foarte scurt deja a atras mii de utilizatori. Tot ce trebuie să faci este să intri pe www.foodpanda.ro. Vei fi rugat să permiți detectarea prin INTERNET/GPS, iar dacă orașul tău se află pe lista FoodPanda, vei putea folosi serviciile lor. Orașele disponibile momentan (iar lista crește zilnic): Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Timișoara.

Să revenim, odată ce ți-a detectat orașul, alegi restaurantul și produsul pe care îl dorești din restaurantul respectiv. Trimiți comanda, ea urmând să fie procesată într-un timp foarte scurt. De exemplu, comanda mea am primit-o în cam … 30-45 minute. Deci, într-un timp foarte bun. Clienții fideli FoodPanda București, precum și din celelalte orașe, primesc vouchere și reduceri foarte mari. Un alt lucru care m-a atras foarte mult este că poți plati prin card, online. Desigur, poți plăti și cash, însă eu care folosesc foarte mult PayPal și serviciile bancare, pot plăti direct de pe internet.

Ce se întamplă dacă nu ai un calculator în zonă? Echipa FoodPanda.ro s-a gândit și la asta și au dezvoltat aplicații pentru iOS, Android și WindowsPhone, aplicații pe care le poți descărca gratuit din AppStore, GooglePlay și, respectiv, Windows Store. Deci, ai foarte multe avantaje doar prin simplul fapt că folosești FoodPanda.ro, pe langa serviciile deja prezentate.

Ce faci în seara asta? Nu ai chef de o pizza? Intră pe site, alege restaurantul și spune-ne în secțiunea de comentarii cum ți s-au părut serviciile FoodPanda.ro! Suntem foarte curioși!

Adevar sau simple mituri despre iubire

Mulți experți în domeniul căsătoriei susțin că atunci când cuplurile cred în mituri precum „iubirea adevărată e suficientă și învinge totul” problemele din relația maritală pot ieși la suprafață într-o perioadă foarte scurtă de timp după nuntă. Tocmai de aceea este ideal să vă gandiți foarte bine înainte de a cumpăra inele de logodnă sau verighete. Aceste probleme se întâmplă datorită faptului că la începutul unei relații, majoritatea cuplurilor își concentrează atenția asupra timpului petrecut alături de partener fără să ofere importanță altor aspecte esențiale, cum ar fi: principii și valori, vicii, planuri de viitor, defecte etc.

Succesul sau eșecul relației de căsătorie depinde și de cât de bine cei doi parteneri se descurcă să rezolve problemele întâmpinate odată cu trecerea timpului, cum ar fi: finanțe, părinți, socri, comunicare, timp liber, așteptări și planuri.

Majoritatea miturilor despre dragoste sună bine, însă, de multe ori, realitatea nu coincide cu teoria. Iubirea adevărată nu este suficientă pentru o căsnicie aproape perfectă. Pe lângă iubire mai este nevoie și de compatibilitate, comunicare bazată pe sinceritate sau valori comune. De aceea, înainte de a face cel mai important pas din viață, și anume căsătoria, încercați să observați valorile comune ce vă leagă, cât de bine comunicați și cât de mult puteți accepta defectele celuilalt. Nu vă chinuiți să faceți sacrificii gândindu-vă că iubirea rezolvă totul; iubirea alături de comunicare și sănătatea emoțională și mentală a ambilor parteneri poate rezolva majoritatea problemelor. În caz contrar, totul este doar o pierdere de timp în care fiecare partener dorește schimbarea celuilalt.

Oamenii sunt diferiți din foarte multe puncte de vedere, de aceea se poate întâmpla ca o relație să decurgă perfect o perioadă de timp, sau, în unele situații, partenerii să fie diferiți, dar să își dorească o relație lungă. În situații de acest gen, nu sufletul pereche este secretul, ci mai degrabă comunicarea și modul de gestionare al problemelor apărute în cuplu. Apropo de sufletul pereche, tu ce părere ai? Este foarte important să nu confundăm viața reală cu cea a filmelor. Cu toții ne dorim să trăim povești ca în filme, bineînțeles. În unele cazuri „viața bate filmul”, așa că decât să te amăgești cu mituri despre suflete pereche mai bine dedică-te comunicării și relației în doi. Dacă vă doriți ceva special, uitați de filme și mituri și căutați să trăiți cu fiecare por adevărul din celălalt.

De asemenea, există foarte multe situații în care unul dintre parteneri așteaptă din partea celuilalt să-i îndeplinească toate dorințele: case, mașini, bijuterii din aur și alte metale și pietre prețioase, vacanțe scumpe și altele. Din start este o greșeală. Aceasta este o formă de vampirism energetic și nu vei face decât să îl îndepărtezi pe celălalt.

În concluzie, iubirea și comunicarea împreună cu dorința de a fi împreună întotdeauna, la bine și la rău, este unul dintre secretele unei căsnicii de succes.

marți, 30 septembrie 2014

luni, 29 septembrie 2014

foodpanda.ro - ușor și distractiv

Haideți să vă spun ce am descoperit recent. Am fost într-un blog meeting la Brașov și împreună cu câțiva bloggeri am pus bani și ne-am uitat peste restaurantele din Brașov. Sincer, n-am gasit decât câteva site-uri și alea cam slabuțe din punct de vedere al organizării. Dacă ar exista un site care să indexeze toate aceste locații? Păi, nu a durat mult și am găsit site-ul de care am avut nevoie. Site-ul se numește FoodPanda.ro și indexează restaurante și locații fast food din București, Brașov, Cluj-Napoca, Ploiești, Constanța, Arad, Timișoara, Iași, Oradea.

Site-ul se extinde pe zi ce trece și devine din ce în ce mai folositor. De exemplu, FoodPanda.ro nu doar indexează aceste locații, ci, prin intermediul site-ului, poți comanda direct. Tot ce trebuie să faci este să permiți detectarea locației tale prin internet (în cazul în care folosești PC-ul) sau detectarea prin GPS (în cazul în care folosești aplicația pe mobil). Este simplu. Permiți site-ului să te localizeze, alegi comanda și plătești.

O altă funcție pe care site-ul o are și, după părerea mea, este foarte folositoare, este plata online. Adică: orice comandă poate fi plătită prin intermediul unui card bancar (valabil, momentan, doar în anumite orașe). Foarte tare, așa-i?

Când am fost la acel blog meeting am ales și am trimis comanda, ea a fost procesată foarte rapid, iar în maxim o oră am avut totul la ușă. Te invit și pe tine să folosești serviciile FoodPanda.ro în cazul în care locuiești în orașele în care serviciul lor funcționează și să îmi spui în secțiunea de comentarii părerea ta. Apropo, aplicația poate fi descărcată gratuit din App Store, Google Play sau Windows Phone Store. Echipa FoodPanda.ro a dezvoltat aplicația pentru fiecare smartphone în parte. Eu personal n-am folosit aplicația, însă am auzit numai lucruri bune despre ea.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Alatura-te si tu fundatiei Lyoness

Lyoness este o fundație non-profit care și-a propus să ajute foarte mulți oameni. Pe întreaga planetă sunt oameni care au mare nevoie de ajutorul celorlalți fiindcă nu toți ne-am născut într-un mediu sănătos și cu o familie care să ne poată oferi orice avem nevoie. Mai ales în țările slab dezvoltate sunt o mulțime de copii care suferă din cauza foametei, a sărăciei, a bolilor care apar din cauză că apa nu este potabilă și multe altele. Pentru a ajuta cât mai mulți astfel de oameni poți să devii voluntar pentru fundația Lyoness și oricând ajutorul tău este binevenit. Chiar și eu mă gândeam să mă implic în proiectele pe care această fundație le are în fiecare an pe toate continentele. Cel mai mult m-au atras proiectele ce țin de mediul înconjurător. Aici trebuie să tragem un semnal de alarmă fiindcă pe zi ce trece mediul este tot mai poluat și astfel de lucruri nu fac decât sa ne afecteze pe noi. Cei de la Lyoness încearcă să găsească soluții împotriva poluării și unele proiecte se dedică strângerii gunoaielor din locurile unde acestea nu sunt aruncate în mod legal. Chiar în Slovacia sunt peste 20 de gropi ilegale unde Lyoness vrea ca totul să fie curățat și mediul să nu mai fie poluat. Este un proiect masiv, pe o perioadă lungă de timp, din care toată lumea are de câștigat, însă cei care aruncă gunoaiele în mod ilegal ar trebui să fie trași la raspundere și să li se prezinte detaliat statisticile în privința poluării. Atunci sigur nu ar mai arunca gunoaie. Fundația Lyoness are proiecte de calitate și ajută oamenii de pe întreaga planetă. Oricine poate deveni voluntar și poate lua parte la astfel de proiecte. Poți fi chiar tu.


duminică, 3 august 2014

Poveste siropoasă: AutoBild vs. Autovit

Cum imaginile valorează cât o mie de cuvinte, zic să le lăsăm să-și facă numărul magistral:





    Bun. Nu am stat să lămuresc situația cu cei de la AutoBild, cu „autorul” articolului mai exact (Cristi Agatie), articol care mi-a sărit în timeline-ul de pe facebook și nici nu cred că îmi mai răcesc gura cu ei. Poate e același autor, dar care preferă să jongleze cu diferite identități, nu?!



     E nepoliticos și nu face bine imaginii unei reviste care se consideră „CEA MAI VÂNDUTĂ” din România. Asta ar fi în al doilea rând. În primul rând, parte din informațiile de acolo (valabil pentru ambele pagini) nu sunt susținute de către o trimitere către ceea ce ar da greutate unui astfel de subiect: legi, legislație, Cod Rutier etc. Cum o fi să-i spui ăluia de la rutieră: „- Păi, știți.. Așa am citit pe AutoBild/Autovit că se procedează!”?! În loc să te ajute, mai rău te încurcă și cu asta mi-am încheiat prezentarea.

    Completare: la ora la care scriu ( e trecut de ora 19:00) site-ul celor de la AutoBild nu mai găzduiește articolul aflat în discuție. Și cam atât. Restul concluziilor rămân în seama voastră.

    luni, 21 iulie 2014

    Cum să faci un politician să lucreze pentru tine?!

    Alegerea titlului a fost o sarcină „istovitoare”. M-am abținut din răsputeri să nu-i dau o notă de cancan, exagerată, premeditată, gen „ȘOCANT!”. Dacă aveți o idee mai bună de titlu pentru imaginea de mai jos, căsuța de comentarii vă stă, discretă și respectuoasă, la dispoziție.

    Lenuța, 2008

    joi, 17 iulie 2014

    „Curățenie” între etichetele de pe blogger (to untag)


    pictures.bigfunnysite.com

    Prea multe etichete/tag-uri dăunează sănătății unui blog. Așa afirmă unii pe care înclin să-i „acuz” de intenții bune. Prin urmare, în urmă cu ceva vreme, m-am apucat de cotrobăit prin subsolul, podul și dressing-ul plin de labels al blogger, pe partea mea de domeniu. O sarcină deloc ușoară la prima vedere și fără prea multe indicații din partea proprietarului platformei.

    M-am ghidat după niște informații găsite pe câteva pagini care tratau „băbește” acest subiect și, într-un final glorios, am reușit să rezolv în aceeași manieră o problemă care s-ar putea rezolva extrem de ușor prin amabilitatea persoanelor îndreptățite de CV să aducă îmbunătățiri (introducerea unei opțiuni sau a unui artificiu care se regăsește deja în oferta concurenței). Sărac și cu pretenții..

    Voi încerca, în mare, să trasez cei câțiva pași pe care trebuie să-i urmați pentru a mai scoate din etichetele afișate voluntar pe blogger:
    • evident, primul pas îl reprezintă accesarea paginii de Design, acel „cockpit” plin de butoane al bloggerului mai mult sau mai puțin inițiat în tainele meseriei;
    • de aici, din meniul din stânga, veți accesa Postări, acțiune care vă va pune în fața a tot ceea ce ați publicat până atunci;

      • până în punctul ăsta lucrurile au fost foarte simple, iar ceea ce urmează nu e cu nimic mai complicat. Nu trebuie decât puțină atenție la selectarea a ceea ce dorim să dispară, o jonglare cu cele trei opțiuni (de la dreapta la stânga: Toate etichetele, Etichetați postările selectate și Selectați toate elementele din acest tabel sau niciun element) marcate de mine cu chenar de culoare roșie în imaginea de mai jos:


      • deschizând Toate etichetele veți avea o privire de ansamblu, generală, cantitativă asupra lor. E locul de unde veți alege doar ceea ce vă prisosește (filtrare). 
      • pasul următor presupune selectarea tuturor elementelor care vă interesează din lista de postări, încheiat de:


      Veți observa, în cazul în care veți abuza de ceea ce v-am prezentat eu mai sus, că platforma are tendința de a da peste cap etichetele. Evitarea situației dătătoare de dureri de cap (la unele postări le șterge, la altele, bifate anterior, adaugă) se poate face (cel mai ușor) prin ieșirea și reintrarea în pagina de Design ori de câte ori este nevoie pentru a elimina un anumit cuvânt.

      Lucruri simple, dar care sper să le fie de folos celor aflați la început de drum. Ideal ar fi să nu se ajungă la situații dintr-astea printr-o bună gestionare a categoriilor în care doriți să încadrați un articol (fără excese cantitative și inutile). Cu siguranță vor apărea și alte metode de a rezolva această dilemă blogosferică în afară de cele deja existente (una dintre ele presupunea modificarea șablonului și de asta am evitat să intru în detalii), dar asta rămâne pe seama unor viitoare „leacuri băbești”.

      joi, 3 iulie 2014

      Ai blog? Participa la campania Vara Bloggerilor in perioada 27 Iunie – 24 August si castiga premii fabuloase, in valoare de peste 15000 lei!

      Ai blog? BlogAwards te invita sa participi in perioada 27 Iunie – 24 August la campania Vara Bloggerilor 2014, dotata cu premii de peste 15.000 de lei.
      BlogAwardsorganizeaza competitia Vara Bloggerilor 2014, concurs cu premii totale in valoare de peste 15.000 lei, ale carui sponsori sunt: DDD, A2Tech, Allkids, Dwyn, Epilatpro, Photofancy, PowerLaptop, Vegis, Clinica Stomatologica Dental Praxis, Agentia de Turism DTS, QuickMobile, SmartProtection, Retargeting si GiftsBoutique (este posibil ca noi sponsori sa se alature pe parcurs).
      BlogAwards organizeaza, in parteneriat media cu Blogatu.ro, competitia Vara Bloggerilor 2014, concurs cu premii totale in valoare de peste 15.000 lei, ale carui sponsori sunt: DDD, A2Tech, Allkids, Dwyn, Epilatpro, Photofancy, PowerLaptop, Vegis, Clinica Stomatologica Dental Praxis, Agentia de Turism DTS, QuickMobile, SmartProtection, Retargeting si GiftsBoutique.

      Competitia Vara Bloggerilor 2014 se desfasoara in mai multe etape, conform urmatorului calendar:
      Etapa de inscriere a bloggerilor participanti: 27 Iunie – 27 Iulie.
      Etapa de participare a bloggerilor in campaniile individuale din cadrul concursului Vara Bloggerilor 2014: 27 Iunie – 24 August.
      Jurizarea campaniilor de catre fiecare sponsor in parte: 24 August – 30 August.
      Anuntarea castigatorilor: 1 Septembrie.

      Campaniile Vara Bloggerilor 2014 si premiile acordate in cadrul fiecarei campanii:

      1. Campania DDD
      Participa si poti castiga o excursie pentru doua persoane, cu mic dejun si transport dus-intors cu autocarul incluse, pentru 5 nopti, in camera dubla, in perioada 08.09-13.09.2014, la Hotel Perla 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria.
      2. Campania A2Tech
      Participa si poti castiga unul dintre urmatoarele premii in bani:
      - 450 lei pentru bloggerul clasat pe prima pozitie;
      - 250 lei pentru bloggerul clasat pe a doua pozitie;
      - 150 lei pentru bloggerul clasat pe a treia pozitie.
      3. Campania Allkids
      Participa si poti castiga unul dintre urmatoarele premii in bani:
      - 500 lei pentru bloggerul clasat pe prima pozitie;
      - 200 lei pentru bloggerul clasat pe a doua pozitie;
      - 100 lei pentru bloggerul clasat pe a treia pozitie.
      4. Campania Dwyn
      Participa si poti castiga doua tablete!
      5. Campania Epilatpro
      Participa si poti castiga unul dintre urmatoarele premii:
      - Voucher in valoare de 400 lei pentru bloggerul clasat pe prima pozitie;
      - Voucher in valoare de 200 lei pentru bloggerul clasat pe a doua pozitie;
      - Voucher in valoare de 100 lei pentru bloggerul clasat pe a treia pozitie.
      6. Campania Photofancy
      Participa si poti castiga unul dintre urmatoarele premii:
      - Bloggerul clasat pe prima pozitie va primi cadou o camera foto Nikon D3200 cu obiectiv 18-55 in valoare de 2400 lei;
      - Bloggerul clasat pe a doua pozitie va primi cadou o masa de ping-pong personalizata “ipong”;
      - Bloggerul clasat pe a treia pozitie va primi cadou un voucher pentru cumparaturi la PhotoFancy in valoare de 250 lei;
      - PREMIU SPECIAL: unul dintre blogeri va fii invitat in luna octombrie de la PhotoFancy la “ECOMfest – Targul Magazinelor Online in Bucuresti” (pentru Live-Blogging, Facebook etc. pentru PhotoFancy + surprize)
      7. Campania PowerLaptop
      Participa si poti castiga unul dintre urmatoarele premii:
      Locul 1: O baterie noua pentru laptop-ul casitgatorului.
      Locul 2: Un HDD caddy pentru montarea unui HDD in locul unitatii optice a laptop-ului + 2GB RAM DDR2 sau 4GB DDR3 (in functie de tipul de memorie acceptata de laptop-ul castigatorului).
      Locul 3: Un HDD caddy pentru montarea unui HDD in locul unitatii optice a laptop-ului.
      Urmatoarele 5 locuri vor castiga o curatare gratuita de praf a sistemului de racire a laptop-ului (in cazul in care clientul nu este din Bucuresti, laptop-ul va trebui trimis prin curier, costurile fiind suportate de catre acesta).
      8. Campania Vegis
      Participa si poti castiga unul dintre urmatoarele premii:
      Locul I – Tableta E-BODA REVO R80 BT 7.85″.
      Locul II – Voucher de 250 lei pentru cumparaturi.
      Locul III – Voucher de 150 lei pentru cumparaturi.
      9. Campania Dental Praxis
      Participa si poti castiga o excursie pentru doua persoane, cu mic dejun si transport dus-intors cu autocarul incluse, pentru 5 nopti, in camera dubla, in perioada 08.09-13.09.2014, la Hotel Perla 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria.
      10. Campania Agentia de Turism DTS
      Participa si poti castiga o excursie pentru doua persoane, cu mic dejun si transport dus-intors cu autocarul incluse, pentru 5 nopti, in camera dubla, in perioada 08.09-13.09.2014, la Hotel Perla 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria.
      11. Campania QuickMobile
      Participa si poti castiga unul dintre cele 5 superbe gadget-uri:
      Oregon Sport Video Camera Atcmini Rezistenta La Apa
      Nike Fuel Band Black Ice Size S
      Samsung Galaxy Gear Fit Black
      Trekstor Pyrus Mini Red E-Book Reader
      Trekstor Pyrus Mini Red E-Book Reader 199.90 lei
      12. Campania SmartProtection
      Participa si castiga folii de protectie foarte rezistente pentru smartphone-uri si tablete:
      bloggerii clasati pe pozitiile 1-4 isi aleg cate 2 produse la alegere, in ordinea clasamentului. Locul 1 va primi, pe langa premiu, si un voucher de 50% valabil pentru oricare 10 produse comandate de pe site-ul smartprotection.ro (o reducere de min. 225 RON – max. 890 RON in functie de produsele alese). Bloggerii clasati pe pozitiile 5 – 20 vor primi cate un produs la alegere.
      13. Campania Retargeting
      Participa si poti castiga unul dintre cele trei premii in bani:
      - Bloggerul clasat pe prima pozitie va primi 500 lei;
      - Bloggerul clasat pe a doua pozitie va primi 200 lei;
      - Bloggerul clasat pe a treia pozitie va primi 100 lei.

      Perioada si modul de desfasurare

      Concursul se desfasoara in perioada 27 Iunie – 24 August si cuprinde 10 campanii individuale (este posibil ca pe parcurs sa lansam mai multe campanii). Fiecare participant se poate inscrie cu cel putin unul sau cel mult trei articole in fiecare campanie individuala. Fiecare campanie individuala are propriul sau regulament si propriul sponsor. Fiecare campanie este jurizata individual, de catre fiecare sponsor in parte, care acorda note de la 1 la 10 (cu zecimale, pentru o mai buna departajare) fiecarui articol participant. Notele se vor acorda imediat dupa incheierea perioadei de inscriere a articolelor in campaniile individuale, adica in perioada 24 August – 30 August.

      Regulament

      Bloggerii inscrisi in Concursul Vara Bloggerilor pot alege la ce campanii participa (un blogger poate participa la o singura campanie, la cinci sau la toate campaniile), insa cei care se inscriu la minim 75% dintre campanii (minim 8 campanii dintre cele 10) au parte de multe beneficii. Toti participantii care se inscriu la minim 75% din campanii au sansa de a castiga una dintre cele doua tablete E-Boda oferite bloggerilor ocupanti ai primelor doua locuri in Clasamentul concursului Vara Bloggerilor.
       Foarte important
      - daca un blogger participa la o singura campanie, poate castiga oricare din premiile aferente acelei campanii;
      - toate linkurile din articolele inscrise in concurs trebuie sa fie de tip “dofollow”. Articolele care cuprind linkuri de tip “nofollow” nu sunt luate in calcul pentru jurizare.

      Clasament

      Clasamentul concursului Vara Bloggerilor se realizeaza in functie de notele primite de la fiecare sponsor in parte. Fiecare sponsor va acorda note de la 1 la 10 fiecarui articol participant. Notele vor avea zecimale, astfel ca lupta va fi foarte stransa. Primii 2 bloggeri din clasamentul Vara Bloggerilor (in urma adunarii notelor primite de la advertiseri din cadrul fiecarei campanii individuale) vor primi cate o tableta E-Boda. Bloggerii clasati pe pozitiile 3-10 ale clasamentului Vara Bloggerilor primesc cate un cadou surpriza. Un blogger se poate inscrie cu minim un articol si cel mult trei articole la o singura campanie. Premiile fiecarei campanii individuale vor fi acordate de catre sponsori, in termen de 45 de zile de la finalizarea jurizarii. Daca noi sponsori se vor alatura Concursului Vara Blogurilor, unele campanii vor fi lansate mai tarziu, insa inainte de 15 Iulie. Perioada de lansare a campaniilor este cuprinsa intre 27 Iunie -15 Iulie.
      Un blogger se poate inscrie cu minim unul si cu maxim trei articole. Sponsorul jurizeaza fiecare articol in parte si acorda o nota de la 1 la 10 (cu zecimale) fiecarui articol. Articolul cel mai bine notat (daca bloggerul scrie mai mult de un articol pentru o campanie) din cadrul fiecarei campanii individuale intra in calcul pentru clasamentul concursului Vara Bloggerilor.

      Premii

      Pentru a castiga un premiu in cadrul unei campanii individuale, un participant trebuie sa scrie minim un articol si maxim 3 articole in cadrul acelei campanii. Sponsorul fiecarei campanii in parte va juriza fiecare articol participant.
      Se vor acorda atat premii in cadrul fiecarei campanii individuale, cat si premii in tablete si premii in gadget-uri bloggerilor clasati pe primele 10 pozitii ale clasamentului Vara Bloggerilor.

      Participa si castiga!

      Despre BlogAwards

      BlogAwards.ro este primul site din Romania care organizeaza, incepand din Martie 2011, campanii si concursuri pentru bloggeri.

      sursa: blogatu.ro

      duminică, 22 iunie 2014

      Sfaturi pentru a obține permisul de conducere mai ușor (Chestionare Auto)

      La ora actuală, foarte multe școli de șoferi nu dispun de programa DRPCIV, pentru a pune la dispoziție o serie de întrebări care vor fi de folos pentru elevi. Chestionarele auto din școlile de șoferi sunt alcătuite de profesori de legislație rutieră și nu au o mare legătură cu cele care vin la examenul oficial.

      De aceea sunt căutate site-urile de chestionare auto care dispun de întrebările DRPCIV de la examen. Sunt puține site-uri de chestionare care intervin în folosul elevilor. Întrebările din chestionarele auto DRPCIV sunt create pe baza legislației rutiere, iar când le rezolvi, pur și simplu înveți legislație rutieră.

      Desfășurarea examenului de teorie

      Din cauza emoțiilor, foarte mulți elevi cad examenul de teorie DRPCIV. Este firesc să ai emoții, doar că trebuie să le controlezi cât mai mult. Se mai cade examenul de teorie și din cauza etapelor pe care le parcurge elevul. Butonul ”RĂSPUND MAI TÂRZIU” trebuie folosit ori de câte ori este nevoie. Chiar și atunci când nu ești sigur de un răspuns la întrebare.

      Prima etapă din examen este să rezolvi întrebările DRPCIV pe care le știi în totalitate. Întrebările de care te-ai mai lovit când rezolvai chestionare auto. Cu cât rezolvi mai multe întrebări (acelea pe care le știi) cu atât mai bine pentru că te apropii de finalul examenului și acumulezi cât mai multe răspunsuri corecte.

      A doua etapă din examen este să rezolvi întrebările pe care crezi că le știi destul de bine și care ți se par ușoare. Aici intervine maxima atenție pentru că poți greși creându-ți o falsă impresie. Nu trebuie să uiți de butonul ”RĂSPUND MAI TÂRZIU”. Cu cât îl folosești mai mult, cu atât riscul de a greși la o întrebare scade.

      Pe final vor rămâne întrebările pe care nu le știi. Aici intervine din nou atenția și folosirea butonului ”RĂSPUND MAI TÂRZIU”. Ultimele întrebări sunt cu imagini și conțin mici capcane. Dacă ești atent, le poți rezolva fără probleme pentru că sunt logice.

      Traseul cu examinatorul

      Înainte de a parcurge traseul cu examinatorul, dosarul îți va fi verificat. Între timp trebuie să aranjezi oglinzile retrovizoare, scaunul și bordul. Examinatorul va observa acest lucru și-ți va spune să pornești la drum când ești gata. Nu uita de radio... să nu fie pornit!

      Trebuie să te concentrezi MAXIM pentru că vei întâlni intersecții cu prioritate de dreapta, marcaje rutiere și tot felul de depășiri. Atenția este cel mai important factor în trafic.

      Succes la examen!

      sâmbătă, 7 iunie 2014

      Percepţia bloggerilor despre Blogal Initiative

      Platforma Blogal Initiative a adunat vreo trei anişori de existenţă. Cifra s-a conturat în urmă cu puţin timp, ziua de 06 iunie putând fi consemnată în agenda lor ca Ziua-Z (pentru amatorii de coincidenţe puţin forţate):

      Prima campanie Blogal Initiative
      Deşi mă pot considera mai mult un membru declarat decât unul practicant (am luat în calcul, evident, puţinele campanii la care am aplicat de bunăvoie şi nesilit de nimeni până acum), nu am putut trece peste acest moment fără a le transimte un colosal  Spor în activitate!

      • 997 bloggeri activi în Campionatul Național de Blogging
      • 1777 bloggeri participanți din 6 iunie 2011 până azi cu 11127 postări la 273 campanii cu premii în valoare totală de 126588 EUR 
      • 162 de produse în Giftshop în valoare totală de 6985 EUR
      E oglinda muncii lor, a eforturilor pe care le-au făcut până acum pentru a aduce şi a păstra la aceeaşi masă oameni care-şi încrucişează interesele financiare, sociale, personale etc.

      miercuri, 4 iunie 2014

      Paparudă-rudă

      „Paparudă-rudă, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubărul –bărul / peste tot poporul. / Dă-ne Doamne, cheile / să descuiem cerurile / să pornească ploile, / să curgă șiroaiele / să umple pâraiele. / Hai, ploiță, hai! / udă pământurile / să crească grânele / mari cât porumbele. / Hai, ploiță, hai!”

      Nu vă faceţi griji inutile.. Le-am scris în "şoaptă" (ce-i prea mult strică!) şi cu gândul la hidrofoare. De unde până unde interesul pentru ele? În mare parte a pornit de la ştirile tv din ultima perioadă, ştiri în cadrul cărora se bate monedă destul de mult pe o temă extrem de amplă - agricultura ţării. O temă care, pe mine unul, mă trimite mai mereu către uşa frigiderului sau a dulăpiorului unde ţin tot felul de chestii de ronţăit. Scopul scuză mijloacele.

      Revenind la sursele de alimentare cu apă şi la acele lucruri care te-ar putea determina să mergi la ţară mai des decât o faci până acum (mă gândesc la cei care au rude, rădăcini prin satele patriei, sau, cazurile şi mai fericite, la cei care sunt proprietari de terenuri cu sau fără imobile, anexe pe ele), trebuie să recunoaştem că pentru a face o treabă bună până la capăt trebuie investit ceva mai mult decât timp, pasiune şi efort fizic. Disponibilitaţile financiare fac diferenţa atunci când se trage linie în farfurie şi oferă, în cazul în care sunt îndestulătoare, o arie mult mai largă de acţiune.

      Să presupunem că v-aţi găsit un colţişor de lume pe care să puneţi în aplicare ceea ce aţi învăţat fie de la alţii, fie prin.. studiu individual. Poate fi vorba de o casă de vacanţă, un loc în care să îmbinaţi utilul cu plăcutul,  poate fi orice altceva vă doriţi. În plan, măreţ de fiecare dată, se va regăsi şi un punct care vizează instalaţiile de apă. O "dilemă" care va solicita la maxim cunoştinţele dintr-un domeniu în care e bine şi indicat să apelezi la specialişti, la firme specializate, la sfaturi şi recomandări care, de preferinţă, ar trebui să vină din partea celor care au trecut prin aşa ceva. Restrângând planul, ajung la ceea ce mă interesează.

      Un hidrofor bun este un hidrofor potrivit nevoilor de apă (numar de consumatori, frecvenţa consumului). Pentru întocmirea unei liste de posibile achiziţii nu ai nevoie de o pregătire tehnică peste medie, specificaţiile puse la dispozitie de producător/vânzător, corelate cu situaţia specifică, din teren, fiind mai mult decât suficiente rezolvării ecuaţiei. Vă ofer şi un exemplu luat de pe site-ul celor de la shop-einstal.ro:

      • Denumire produs: Hidrofor Saer M100/24L GWS
      • Adâncimea maximă de absorţie (m): 30
      • Putere motor (W): 750
      • Înălţime maximă de pompare (m): 52
      • Debit maxim de apă (m3): 1.8
      • Presiunea maximă la punctul 0 (bar): 5
      • Diametru refulare (tol): 1``
      • Diametru absorţie (tol): 1`` si 1 1/4
      • Temperatură maximă lichid pompat (ºC): 35
      • Greutate (kg): 30
      • Vas expansiune inclus (litri): 24
      • Producător: SAER
      • Reglaj presiune setat din fabrică (bar): 1,4 - 2,8
      • Garanţie (ani): 5

      Voilà! Pe final vă recomand să căutaţi acele firme care oferă, pe lânga garanţie, şi servicii de instalare, service pentru produsele comercializate.

      vineri, 23 mai 2014

      Inert, incolor, inodor, insipid, ilariant





      "Vocea unei persoane care a inhalat heliu suferă schimbări temporare ale timbrului într-un mod care face să sune strident, deoarece accentele mai mari sunt amplificate. Viteza sunetului în heliu este de aproape trei mai mare decât ori viteza sunetului în aer, căci frecvența fundamentală a unei cavități umplute cu gaz este proporțională cu viteza sunetului în gaz, atunci când este inhalat heliu există o creștere corespunzătoare a pasului frecvențelor de rezonanță a tractul vocal." (sursa: wikipedia)

      Google WebMaster Tools – greșeli care trebuie evitate în SEO

      Având în vedere că sunt la curent cu toate videoclipurile de pe canalul de YouTube Google Webmasters, mi-am propus să scriu un articol despre greșelile care se fac destul de des în SEO (Search Engine Optimization). Nu toți specialiștii SEO sunt informați relevant, de aceea apar penalizări drastice conform motoarelor de căutare.

      1. Penguin-ul Google este un algoritm care acționează asupra site-urilor care fac SPAM. Urmărește fiecare link non-natural și acționează.
      2. Google Panda este de asemenea un algoritm care acționează asupra site-urilor ce dispun de conținut copiat de pe alte site-uri.
      Directoarele de articole

      Matt Cutts spunea într-unul din videoclipurile sale că nu este indicat să construiești backlink-uri folosind directoarele de articole. Nu este indicat deoarece link-urile respective nu sunt naturale, iar lumea nu intră pe un site de directoare de articole pentru a obține informații relevante. În cazul în care vei construi link-uri cu ajutorul acestor directoare de articole, vei fi penalizat conform Penguinului.

      Directoarele web

      Directoarele web sunt site-uri care înregistrează link-uri ”dofollow” și evident nu sunt considerate relevante pentru motoarele de căutare. Dacă ai folosit directoare de articole, vei putea fi penalizat. Penguin-ul monitorizează și astfel de directoare de web/articole.

      Dacă ai fost deja penalizat de Penguin, este indicat să scoți link-urile din directoarele web și din directoarele de articole. Site-ul tău va reveni la normal, doar că după aproximativ 2-3 luni de zile. Actualizarea durează de obicei destul de mult, iar dacă ai un site cu autoritate mare, în aproximativ o lună site-ul tău va reveni la normal.

      Tag-urile

      Tag-urile nu mai sunt relevante pentru motoarele de căutare și nici indicate pentru folosire. Practic, tag-urile creează link-uri și fac duplicare articolelor. Există risc de penalizare deoarece ele transmit Page Rank link-urilor care se află în articolul respectiv.

      Dacă totuși vrei să folosești tag-uri, nu implementa mai mult de 3 tag-uri într-un post. Din punct de vedere SEO (Search Engine Optimization) tag-urile nu-ți îmbunătățesc site-ul. Sunt o grămadă de blogger care folosesc tag-uri în exces.

      Din proprie experiență, am fost penalizat pentru că am avut un link în blogroll la un blogger care avea foarte multe tag-uri. Analizând situația, l-am rugat să scoată link-ul site-ului meu din blogroll-ul lui. După aproximativ o lună de zile, site-ul meu a revenit la normal.

      Deci, este bine să respectăm regulamentul impus de Google Webspam Team. Chiar dacă este mai greu și avem mult de lucru, în ceea ce privește SEO, rezultatele sunt bune și stabile. Garantat nu vei avea probleme cu rank-ul în motoarele de căutare.

      Aș dori să recomand un site în domeniul Web (webfrog.ro) care dispune de o grămadă de servicii folositoare celor care vor să-și dezvolte un site/blog. Aceste servicii folositoare sunt prezentate ca: web design, creare magazin online, SEO, creare site, erori link-uri și multe altele.

      Ca bonus, puteți solicita o analiză website GRATUIT și, în aproximativ 48 de ore, veți primi un rezultat care va afișa greșelile site-ului tău (dacă există), plus sugestii de îmbunătățire a site-ului tău.

      Numele meu este Ovidiu Drobotă.

      Happy Search Engine Optimization!