marți, 7 octombrie 2014

Îmblânzitorii de cote

www.pariurisportive.com

A trecut ceva timp de când nu am mai abordat subiectul pariuri sportive online. Un domeniu care se poate lăuda, prin vocea celor implicați, cu o evoluție dinamică pe piața de la noi, deși îmi lipsesc cifrele și statisticile pentru a da o notă profi acestei afirmații. Se câștigă, se pierde, iar roata se învârte într-un sistem în care, ca jucător activ, e bine să respecți niște reguli care țin, până la urmă, de sănătatea bugetului tău. Se insistă destul de mult pe parierea responsabilă și asta pe bună dreptate. Consider și eu, la fel ca mulți alții, că este un punct extrem de important de bifat pe marginea acestui subiect. L-am marcat, încă din start, pentru a-l plasa în cea mai vizibilă parte a acestui articol, dându-i astfel statutul privilegiat de idee introductivă. Mai pe românește: nu vă întindeți mai mult decât vă este plapuma.

Continuând tot în direcția asta, a modului în care alegeți să vă cheltuiți banii, cu siguranță știți că există o mulțime de site-uri care vă pot ține la curent cu tot ceea ce înseamnă noutăți legate de bonusuri, promoții, rezultate, oferind în același timp și idei de bilete pe care le puteți încerca. Printre ele se află și pariurisportive.com, o prezență destul de veche, acumulând, până acum, 12 ani de experiență. Scopul lor declarat este să dea o mână de ajutor online celor care au nevoie de o sursă de inspirație sau de un plus de informații.

Rețeta succesului nu vă va fi oferită de nimeni. Cea mai bună strategie rămâne cea de care v-am amintit chiar la început de articol. Prudență, impunerea unor limite și sinceritate cu tine însuți atunci când pui în balanță câștigurile și pierderile. De cele mai multe ori un câștig notabil va anula pierderi mult mai mari, creând o impresie falsă de profit. De asta e bine, înainte de a vă începe, de a vă continua „aventura” prin lumea cotelor de tip zecimal, fracționar, de tip american, Hong Kong, malaezian, indonezian, să vă aruncați o privire și peste rubricile care tratează acest subiect, extrem de sensibil. În această idee vă poate fi de ajutor un mic test pus la dispoziția pariorilor de către cei de la Unibet: ro.unibet.com/general-info/gamblingprofile. Un set de 9 întrebări, în urma completării căruia veți afla ce tip de jucător sunteți.

Revenind asupra pariurisportive.com, am descoperit un site gândit să fie la îndemâna tuturor, indiferet de nivelul la care se află. Foarte util celor care vor să afle mai multe detalii despre istoricul companiilor care administrează activitatea caselor de pariuri online (chestii de cultură generală), despre modalitățile de depunere și retragere a banilor, legalitate, securitate și multe altele. Fe că vorbim de pariuri Unibet, pariuri bet365, pariuri online William Hill, toate sunt analizate și prezentate într-un format accesibil, prietenos, cu sfaturi legate de ceea ce v-ar putea rotunji veniturile.

Câteva avantaje ale urmăririi unor astfel de pagini:
  •  pentru începători pot constitui un foarte bun ghid de pariere, facilitând înțelegerea modului cum funcționează anumite servicii puse la dispoziția lor de către casele de pariuri online. Nici cei mai experimentați nu au de ce să stea deoparte;
  •  în cazurile mai puțin fericite, necâștigătoare, vei avea un țap ispășitor pe care să dai vina. Câștigurile țin întotdeauna de mințile noastre strălucite, de geometria analitică, intuiție și alte chestii, finețuri;
  • majoritatea site-urilor de profil și-au completat portofoliul cu conturi pe rețelele de socializare, oferind posibilitatea celor pasionați să facă schimb de idei, să discute pe seama unor meciuri, să participe la diferite concursuri cu premii în bani, bilete la diferite meciuri;
  • pariurisportive.com oferă suport online (via e-mail) pentru cei care au nelămuriri legate de pariurile online.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu