miercuri, 13 februarie 2019

Unde se predau medicamentele expirate în #Cluj?

Habar n-am.. încă, și bifez aici începutul „misiunii” de a găsi o farmacie, ceva, în Cluj-Napoca & împrejurimi, dispusă să mă „scape” de niște medicamente expirate.



sursa: ecologic.rec.ro


Adevărul e că, până astăzi, nu prea mi-am obosit picioarele pe acest subiect. Le-am depozitat într-o pungă, le-am pus într-un loc.. întunecos și la temperatura camerei, fără a fi la vedere, dar accesibil pentru mine, pentru a nu uita de ele atunci când ies din casă.

Prima încercare a fost sortită eșecului, dar nu am bifat decât două farmacii din apropiere. Decât atât! (sic!) La prima mi s-a spus că ei nu le colectează de la oameni, deși au ceva contract cu o firmă care se ocupă de chestiile astea, contra-cost (circuit închis, gen), iar la cea de-a doua, după un minut de consultări.. NU PRIMIM, fără detalii (poate și din cauză că am fluturat „grav”, foșnind, o pungă albastră).

NU, azi nu a fost ziua cea mai potrivită pentru a fi „eco-civic”, și nici de a umbla cu lucruri care foșnesc (pungi și pungulițe), după ce, înainte de farmacii, intrasem într-un supermarket să „vărs” niște baterii uzate în recipientul special destinat colectării lor, și mi s-a atras atenția, de omul de la pază, că acolo nu se aruncă gunoiul. Fiind cu spatele către el, chestie de unghiuri și figuri geometrice, nu văzuse exact ceea ce fac în colțul ăla. Cică era pățit (WTF!, civilizație).

Deci.. Dragi clujeni, voi unde predați medicamentele expirate?

LATER EDIT (15.02.2019): dacă în comuna Florești (Cluj) nu am mai avut răbdare să „colind” farmaciile, o scurtă oprire în cartierul Mănăștur (Cluj-Napoca), zona Calea Florești, s-a materializat cu predarea lor la Dona (Centrul comercial Flora, str. Padin 20-22), după bifarea refuzului în Catena, Cynara și Ducfarm (toate în aceeași locație).

„Foșnind” de încântare pentru amabilitatea, răbdarea și profesionalismul doamnei farmacist de la Dona, am scăpat de punga albastră după ce am completat două formulare/procese-verbale de predare- primire a medicamentelor expirate.

Ce mai vreau să completez la toată povestea e că, deși există ceva legi în privința asta, aplicarea lor e anevoioasă (link spre o anchetă cu camera ascunsă, din 2015, a Știrilor ProTV). Nu mi se pare ok, chiar dacă e un serviciu extrem de costisitor (distrugerea acestor produse), să nu dai altă alternativă omului decât aruncarea lor la tomberon, sau, cum am fost sfătuit într-o farmacie, să le dau eu foc (m-am amuzat, deși e nasol, ca să nu zic periculos).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu