Când spunem ceasuri Tissot, spunem, de fapt, superlative, deoarece brandul Tissot reprezintă un simbol al ceasurilor elvețiene și un etalon de eleganță și perfecțiune.
Primul ceas marca Tissot a fost lansat pe piața de consum în urmă cu circa 164 de ani, iar pe parcursul anilor produsele acestui brand au reușit să se remarce la nivel mondial prin inovație și excelență. De exemplu, brandul Tissot a fost primul care a creat un ceas antimagnetic, primul care a produs ceasuri de serie, precum și primul care a creat ceasuri de buzunar cu două zone de timp, primii care au confecționat un ceas de plastic, sau ceasuri de lemn, ori cu carcase de granit. Și exemplele ar putea continua.
Brandul Tissot, atât de cunoscut în lumea întreagă, are colecții impresionante de ceasuri bărbătești, dar și de damă. Mulți dintre actorii și interpreții consacrați au ales să poarte produse Tissot, ca simbol al excelenței. Compania fondată de Charles-Félicien Tissot și fiul său a fost transmisă ca afacere de familie din generație în generație și a reușit de fiecare dată să se facă remarcată și să fie mereu cu un pas înaintea vremurilor, stabilind trenduri și lansând produse ce, ulterior, au fost preluate și de către alți fabricanți. Am putea spune că Tissot a fost unul dintre pionerii de seamă în materie de ceasuri, orologii și cronometre.
Ceasurile Tissot se remarcă prin designul lor simplu, dar atât de elegant, precum și prin precizia funcționării lor, prin funcțiile multiple pe care le îndeplinesc pe lângă cea de instrument pentru măsurarea timpului. Multe dintre modelele de ceasuri bărbătesti au funcții suplimentare, cum ar fi: termometru, barometru, busolă, altimetru etc., fapt care le face să fie foarte căutate și apreciate.
Un ceas Tissot nu are nevoie de prezentare suplimentară, deoarece se recomandă singur, atât prin aspect, cât și prin “semnătura” unică dată de modul în care se încheie brățara sa. În aceste condiții nu este de mirare că și prețul unui asemenea ceas este mai ridicat decât al altor tipuri de ceasuri. Pe bestwatch.ro, însă, beneficiați de reduceri de preț excelente pentru unele din minunatele ceasuri Tissot!
marți, 14 martie 2017
vineri, 3 martie 2017
Cele mai bune servicii de optimizare SEO le primiți la magazinon.ro
În momentul în care decideți să intrați într-o afacere în spațiul virtual și să vă deschideți un magazin on-line, trebuie să știți că munca dumneavoastră nu s-a încheiat odată cu lansarea acestuia, ci aș putea spune că abia atunci începe. Nu este suficient să vă cumpărați un magazin on-line pentru a vă bucura și de succes! Este nevoie ca acel magazin să atragă vizitatori și potențiali cumpărători. În prima fază este posibil să vă bucurați de ceva trafic și să înregistrați multe vânzări, însă, în timp, numărul acestora va scădea dacă nu vă veți ocupa intens de site și nu veți apela la servicii profesioniste de optimizare SEO magazine online.
Un magazin virtual trebuie să fie cât mai vizibil pe internet, iar poziția acestuia pe paginile de rezultate generate de motoarele de căutare să fie cât mai sus, pentru a avea cât mai mulți clienți, pentru a vă vinde produsele și a înregistra profit. Iar pentru a face posibil acet lucru este nevoie de optimizarea site-ului dumneavoastră, astfel încât să corespundă și cerințelor motoarelor de căutare și să fie cât mai accesibil pentru acestea. Este indicat să apelați la serviciile oferite de firme specializate în acest domeniu, dacă doriți să vă promovați cât mai bine site-ul.
Magazinon.ro este o firmă specializată în astfel de servicii de optimizare a magazinelor on-line și vă oferă soluții complete, indiferent de domeniul de activitate al firmei sau al produselor pe care alegeți să le comercializați. Serviciile de bază pentru optimizarea site-urilor pentru motoarele de căutare (SEO), pe care vi le oferă magazinon.ro, sunt: creșterea traficului organic, SEO în pagină/on-page, link building, studiu asupra cuvintelor cheie, precum și servicii de audit SEO înainte, dar și după implementarea strategiilor SEO. Apelând la serviciile oferite de echipa de profesioniști magazinon.ro aveți garanția că rezultatele finale vor fi unele extraordinare, iar dumneavoastră vă veți bucura de creșterea volumului de vânzări și a numărului de vizitatori unici. Toate serviciile oferite sunt personalizate atât în funcție de fiecare client, de specificul magazinului, dar și de bugetul pe care aceștia sunt dispuși să îl aloce pentru optimizarea site-ului.

miercuri, 1 martie 2017
Producători echipamente auto cunoscuți
De unde putem cumpăra un aparat geometrie roti 3D?
Din cauza unor experiențe nu prea plăcute prin care am trecut personal, în articolul de azi vreau să împărtășesc cu voi de unde putem cumpăra un stand geometrie directie roti 3D?
Aceasta este o întrebare destul de banală și la care foarte mulți dintre voi deja ați răspuns, însă, de foarte multe ori, ne pune în dificultate. Cel puțin, în urmă cu un an, așa mi se părea și mie, atunci când mi-am cumpărat primul aparat geometrie roți 3D.
La recomandarea unui prieten, recomandare pe care, recunosc, nu ar fi trebuit să o iau în calcul, având în vedere că persoana respectivă nu cunoștea acest domeniu al echipamentelor tehnice, am cumpărat un astfel de aparat de la o companie care le recondiționa. Adică erau echipamente la mâna a doua, însă recondiționate, se verificau ce “bube” aveau și se reparau.
Așa că din dorința de a economisi niște bănuți, am făcut una dintre cele mai mari greșeli, deoarece banii pe care i-am dat pe el, i-am pierdut!
Aparatul prezenta niște erori mari, nu puteam să reglez unghiul de fugă în mod corespunzător, aveam clienți care se întorceau la mine și erau nemulțumiți, dar pe bună dreptate.
Nu puteam să continui pe linia aceasta așa că mi-am asumat greșeala și am trecut la faza următoare, cea de cercetare și de documentare în ceea ce privește achiziționarea unui stand geometrie directie roți 3D..
Așa am început să mă documentez despre Reihmann, un producător cunoscut și al căror echipamente, cu siguranță, le-am văzut în marile service-uri auto.
Mi-am cumpărat un aparat geometrie de la ei, de care sunt extrem de mulțumit! Nu se compară cu cel vechi din punct de vedere al eficienței, dar și al calității.
Vă recomand să faceți alegeri înțelepte chiar dacă aceste alegeri sunt mai scumpe; pe termen lung se merită și vă veți acoperi investiția.

duminică, 26 februarie 2017
Ce se poartă în primăvara anului 2017?
Având în vedere că primăvara se apropie cu pași repezi, întrebarea din titlul acestui articol sunt sigur că se află pe buzele multor reprezentante ale sexului frumos deoarece acestea sunt interesate de tendințele modei într-o proporție mult mai mare decât bărbații. Aflarea ultimelor tendințe din modă le ajută pe reprezentantele sexului frumos să se decidă ce tipuri de hanorace dama ori pulovere de pe answear să achiziționeze. Pentru această primăvară designer-ii vestimentari au pregătit reprezentantelor sexului frumos ținute vestimentare care transmit parcă mai mult ca niciodată feminitate, senzualitate, eleganță și rafinament. În cazul în care nu ai reușit să te pui la curent cu ultimele tendințe din modă iată câteva dintre cele mai importante tendințe care vor face ravagii în această primăvară:
- Deși hainele transparente nu reprezintă o noutate pentru reprezentantele sexului frumos, în această primăvară acestea vor fi în trend mai mult ca niciodată. Acest lucru se datorează faptului că hainele transparente transmit cel mai bine senzualitatea și feminitatea unei femei. Pentru că drumul de la senzualitate la vulgaritate nu este foarte lung, ba dimpotrivă, hainele transparente trebuie purtate alături de articole vestimentare netransparente pentru a-și putea atinge scopul, și anume crearea unei ținute vestimentare senzuale, dar nu vulgare.
- Hainele cu o despicătură cât mai înaltă și provocatoare vor fi din ce în ce mai prezente în ținutele vestimentare din această primăvară pentru că acestea reprezintă o altă modalitate prin care senzualitatea și feminitatea unei femei pot fi puse în valoare. Dacă până acum hainele de genul erau destinate purtării în timpul liber, designer-ii vestimentari vin cu o propunere mai mult decât interesantă pentru această primăvară: ținute office cu despicătura înaltă.
- Vestimentația sport nu este destinată doar pentru a fi purtată atunci când se efectuează activități sportive, ci este o vestimentație de luat în calcul și atunci când ieși cu prietenii și vrei să impresionezi prin modul în care arăți din punct de vedere vestimentar. Dacă până în momentul de față acest lucru nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, primăvara aceasta pare să rezolve această problemă.
- Din tendințele modei din această primăvară nu au cum să lipsească articolele vestimentare lucioase chiar dacă acestea nu reprezintă o noutate pentru moda actuală având în vedere că acestea au fost la modă și până în prezent. Spre deosebire de actualele tipuri de articole vestimentare lucioase, cele din această primăvară se deosebesc prin iluzia optică pe care acestea o produc privitorilor.

miercuri, 8 februarie 2017
Charlie says
Las asta aici pentru zilele în care te-ai săturat de cele mai noi și mai CGI filme - A King in New York (1957)
(sursa: facebook transcriptus)
(sursa: facebook transcriptus)
luni, 6 februarie 2017
Curs degustat #cafea - nivel avansat
„Iţic şi a lui soţie,(Perdeaua)
Cumpăraseră de-un an
Casă şi gospodărie
Peste drum de Avidan.
Vecinul, burlac cu state,
Îşi făcuse-un obicei
Din a sta la geam, pe coate
Şi-a privi după femei.
Tocmai de aceea, Sara,
Îi spuse soţului ei:
- De când a dat primăvara,
Zău am intrat la idei ;
Fata noastră, iaca are,
Şaisprezece ani, colea,
Şi-acest Avidan, se pare
E amorezat de ea.
Toată seara stă-n fereastră
Şi înghite în gol, mut
Când fata noastră măiastră
Vrea să intre-n aşternut...
Cred că nu e altă cale –
Nici tu şi nici eu nu am –
Decât să scoatem parale
Pentru o perdea la geam!
- Sara, dragă-nnebunesc!
Cum să cheltuim parale?
Lasă-mă să mă gândesc
Că găsesc eu altă cale...
A doua zi dimineaţă,
El îi spuse la cafea:
- O să te muţi tu în faţă,
Şi-o să-şi pună el, perdea...”
marți, 31 ianuarie 2017
CashOut devine parte a Bonusway
„Incepand de maine CashOUT devine parte a retelei internationale Bonusway.
Te vei putea bucura in curand de noile oferte din shopuri internationale pe care Bonusway le va introduce, in premiera, in platforma, pe langa ofertele celor peste 200 de magazine online deja prezente pe site.
Aceasta schimbare nu va afecta platforma, datele tale si nici cashbackurile inregistrate pana acum. Site-ul va ramane complet functional pentru a te putea bucura in continuare de cele mai bune experiente de shopping prin platforma CashOUT. De asemenea, in perioada urmatoare, Bonusway va introduce plati mai frecvente, astfel incat tu sa te bucuri mai des de beneficiile cumparaturilor plasate prin CashOUT si va inlocui extensiile de browser existente.”
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest nume, fosta CashOut.ro, actualmente bonusway.ro, este o platformă de cashback online. Nu sunt prea multe pe la noi, din câte știu. Eu unul mai pot numi două astfel de afaceri, dar asta e cea care mi-a atras mai mult atenția și, implicit, click-urile. Au un site mult mai ușor de folosit în comparație cu ceea ce oferă Lyoness și sunt ceva mai activi prin online față de cashcow.ro.
Cele peste 200 de magazine partenere existente pe site reprezintă tot atâtea posibilități de a primi bani înapoi din cumpărăturile făcute. Au și o limită minimă de 50 RON la retrageri..
În ceea ce-i privește pe cei de la Bonusway nu vă pot spune prea multe. Până la ceea ce am pus între ghilimelele de mai sus nu mai auzisem de ei.. Cert e că se învârt în același domeniu, au reușit să adune ceva investitori în jurul lor și au hotărât că e momentul să se extindă, să crească. Mai multe puteți citi pe eu-startups.com și, poate, poate vom afla mai multe în perioada următoare..
marți, 24 ianuarie 2017
Blog my Valentine ediția 2017 (comunicat de presă)
” Ai blog? BlogAwards te invita sa participi pana pe 14 Februarie la concursul Blog my Valentine editia 2017
BlogAwards organizeaza competitia Blog My Valentine 2017, concurs cu premii foarte tentante. Competitia se desfasoara pana pe data de 14 Februarie 2017, in cadrul careia se vor acorda atat premii pentru campanii individuale, cat si premii surpriza bloggerilor clasati pe primele 10 pozitii ale clasamentului campaniei Blog My Valentine 2017. In total vor fi organizate un numar de cel mult 10 concursuri individuale in cadrul campaniei.
Competitia Blog my Valentine se afla la a doua editie (prima a fost organizata in 2015).
Regulament:
Bloggerii care se inscriu la Campania Blog My Valentine pot alege la ce campanii participa (de exemplu, un blogger poate participa la o singura campanie, la doua sau la toate campaniile). Daca un blogger participa la o singura campanie, poate castiga oricare din premiile aferente acelei campanii.
Premiile fiecarei campanii individuale vor fi acordate de catre sponsori, in termen de 30 de zile de la finalizarea jurizarii. Sponsorul este cel care jurizeaza fiecare articol, in functie de cerintele fiecarui concurs in parte.
Metoda de acordare a premiilor din cadrul Clasament Blog My Valentine 2017: Jurizare
Clasamentul va fi realizat de echipa BlogAwards.ro, dupa deciderea castigatorilor fiecarui concurs in parte. Fiecare blogger va primi o nota, cu o singura zecimala, de la 1 la 10, in functie de calitatea articolului (BlogAwards va realiza clasamentul strict in functie de calitatea articolului, fara a tine cont de alegerea sponsorului – in cazul unor campanii vor conta distribuirile pe retelele sociale, insa la acordarea notelor va fi luata in calcul doar calitatea articolelor).
Despre BlogAwards
BlogAwards.ro este primul site din Romania care organizeaza, incepand din Martie 2011, campanii si concursuri pentru bloggeri.
Participa si castiga! ”
Pentru amatorii de #puzzles și concursuri
Gata cu „amenințările” de concursuri de anul trecut. Trecem la fapte! Mărunțel, ce-i drept, premiul, dar.. din corazon, și ce poate fi mai potrivit decât o.. vorbă mai am să vă zic înainte de a da drumul „mașinăriei”.
Mi s-a părut interesant să încep anul, pe blog, cu ceea ce stă scris în titlu. Am motivul, am mijloacele, ocazia, locul și, sper, interesul vostru.. Plus că s-a mai terminat și cu nebunia livrărilor de Black Friday (o să bag un articol mai târziu și cu niște concluzii nu prea pozitive legate de unele magazine online), ninsorile s-au mai domolit, deocamdată, iar blogul ăsta devenise mult prea.. prea.. prea.. cam așa am zis și eu!
Provocarea arată astfel:
E un puzzle cu dificultate medie făcut cu ajutorul jigsawplanet.com, chestie care, pusă cap la cap, vă va pune în fața premiului pe care îl voi oferi prin tragere la sorți.. cu condiția să respectați câțiva pași simpli, zic eu..
Mecanismul concursului:
Pasul 1: rezolvare/asamblare puzzle. Mie mi-a luat aprox. 8 minute, timp în care rezolvam și o problemă de matematică aplicată în economie, cu operații de înmulțire cu scalări. S-ar putea să vă dați seama destul de repede despre ce este vorba.. Nu-i nicio problemă. Nu mi-am propus să vă țin prea mult aplecați asupra lui. Just for fun, cum ar zice prietenii noștri de peste ocean.
Pasul 2: cu titlul bifat/ o șansă ați căpătat. Toată lumea are de câștigat în concursul ăsta: It’s not about winning, it’s about taking part, și e ultimul străinez (sic!) pe articolul ăsta. Șansa se va materializa în momentul în care, în formularul de mai jos, îmi veți lăsa titlul a ceea ce ați descoperit în puzzle, timpul pe care l-ați scos, numele și prenumele, conform CI, și adresa de e-mail.
Dacă ai domiciliul în România, dacă ești de acord ca datele completate să intre într-o tragere la sorți efectuată de subsemnatul cu ajutorul random.org (veți primi câte un număr de participare în ordinea în care ați „bătut la ușă”), dacă ești fair play, atunci îmi va face o plăcere deosebită să te contactez pentru a stabili detaliile expedierii premiului, all inclusive. 👍
Termenul limită pentru participarea la concurs: 25 februarie 2017, ora 23:59. Anunțarea câștigătorului/câștigătoarei: 26 februarie 2017, aici, la acest articol. În cazul în care nu voi primi răspuns (reply) în termen de 3 zile calendaristice, voi face o nouă extragere și.. tot așa.
Baftă!
Notă: ideea concursului îmi aparține în totalitate și, în afară de site-ul folosit pentru puzzle (l-am găsit căutând pe google), nu implică.. așa-zise terțe părți. Dacă aveți obervații pertinente sau sugestii.. le aștept cu interes.
Later edit: concursul s-a încheiat! Deși a fost interes în jurul concursului (din statistici citire), a lipsit acel ceva pentru a finaliza înscrierea. Pe scurt, am rămas cu premiul pus la bătaie..
Vorba aia..

![]() |
| Ne..luat |
![]() |
| Legendă |
miercuri, 28 decembrie 2016
Ce tip de elevator să alegi
Dacă te confrunți des cu probleme ale mașinii cu siguranță ți-ai pus de nenumărate ori întrebarea legată de ce fel de elevator auto ai nevoie. Alegerea nu este deloc grea, chiar dacă nu ești un profesionist și chiar dacă nu ai prea multe cunoștințe legate de acest aspect. Printre cele mai căutate elevatoare auto se află elevator auto 2 coloane și elevator auto foarfecă vulcanizare.
Dar cum știi ce elevator ți se potrivește cel mai bine? Elevatoarele auto cu două sau mai multe coloane au o durată de viață mult mai îndelungată față de cele obișnuite. Cu toate că aceste produse se bucură de o garanție destul de mare, de zece ani, specialiștii cred că aceste elevatoare auto vor rezista în timp fără a fi nevoie de a le aduce la reparații chiar și după expirarea perioadei de garanție.
Elevatoarele auto sunt de mai multe tipuri și sunt construite în funcție de activitățile în care sunt utilizate. Astfel, dacă elevatoarele au drept destinație o vulcanizare, poți apela la elevatoarele foarfecă cu destinație specifică pentru detectarea problemelor, întreținere, elevator cu rampe pentru o deplasare mai ușoară în interiorul incintei.
Același principiu este valabil și în cazul elevatoarelor cu coloane, fiind împărțite în funcție de numărul coloanelor, detalii specifice și potrivite pentru activități, respectiv caracteristicile unui autovehicul.
Elevatoarele auto existente în portofoliul elevatorauto.ro vin însoțite de garanție și sunt de asemenea certificate conform celor mai înalte standarde naționale de sănătate și securitate ocupațională.
Elevatoarele auto se pot manevra cu ușurință printr-o simplă apăsare de buton, urmând ca specialistul să-și deruleze prioritățile în scurt timp după ce și-a îndeplinit misiunea elevatorul pus în funcțiune.
Elevatoarele auto sunt indispensabile în echipamentul de lucru al unui service auto/vulcanizări, oferind ușurința manevrării automobilelor și câștigând timp pentru a te bucura cât mai curând de beneficiile aduse de mașina ta.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)