Se afișează postările cu eticheta traditional. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traditional. Afișați toate postările

vineri, 4 noiembrie 2011

Produceti romaneste, vindem romaneste

Cred ca cea mai buna metoda de a-ti testa "pofta" si interesul pentru marcile romanesti e sa arunci o privire in jurul tau, prin casa. Daca ati descoperit cel putin un obiect sau orice altceva care sa poarte amprenta unei firme autohtone gen Arctic, Farmec, Borsec, atunci trebuie sa stiti ca sunteti purtatorii unui virus cu transmitere prin mass-media, virus numit "Nostalgie". Multi incearca sa-l trateze cu tratamente de import, insa nu de putine ori au fost constatate cazuri de recidiva, deosebit de pofticioase, in randul "bolnavilor" prezenti la diferite targuri de produse traditionale si ecologice, dupa cum se poate vedea si in imaginea de mai jos.

Pacient in actiune

Buna! Sunt Daniel si sunt bolnav de nostalgie. Sunt deja cateva ore de cand nu m-am mai atins de specialitatile din Banat, desi atunci cand sotia doarme, ma mai furisez la frigiderul Arctic, cadou de nunta de la soacra-mea, in miez de noapte, si imi mai tai o feliuta mica, mica, mica din muschiuletul file deosebit de apetisant.


banatbun.ro

Totul a inceput cu citirea articolelor din SuperBlog2011 si cu "savurarea" numai vizual, desigur, a pozelor facute la evenimentele real,- Hypermarket Romania. Nu de putine ori m-am trezit transpirat din cosmaruri in care eram fugarit de domnisoare cu platouri pline de mezeluri de Sibiu, carnati de Plescoi, cascaval de Dobrogea, cascaval afumat Bradet, intr-o mana, iar in cealalta afisand pancarte pe care puteam citi lozinci gastronomice: " Mananci sanatos, traiesti sanatos", "Incurajezi producatorii locali", "Stii ce consumi". De fiecare data reuseam sa ma ascund printre rafturile celor de la real,- si tot asa de fiecare data o luam de la capat. Ma trezeam, ma spalam cu apa rece, luam o gura de suc Cico, Brifcor sau apa Borsec si ma intorceam tulburat catre salteaua Relaxa ( "Vrei sa-ti multumesti nevasta? Cumpara saltea Relaxa!" ), la perna umpluta cu pene de gasca de la bunica de la Gastesti. Credeti ca reuseam sa adorm? Nuuuuu.. Nu inainte de a ma desfata cu o bucata de ciocolata Rom furata de la bucatarie. Daca nu mai era muschiulet, ce era sa fac?!

La serviciu era si mai rau. Pauzele de masa si de cafea erau un chin atunci cand venea vorba de copilarie, de mancarea de acasa. La un moment dat ma vedeam cu farfuria plina de cozonac in fata, cu cosul plin de mere Bot de iepure, uitandu-ma la Viata Satului. Iar acolo despre ce credeti ca se discuta? Despre..? Despre.. ? Despre procesul de afumare al sunculitei.

Odata ajuns acasa, sotia imi povestea de ultimele aparitii in materie de cosmetice de la Farmec si brusc imi aduceam aminte, din nou, de perioada copilariei, de mirosul de sampon de urzica si otet ametit cu apa pentru clatirea parului.


Nu exista scapare, exista doar acceptare si consiliere de specialitate facuta de producatorii locali, cei mai in tema pe marginea acestui subiect. Ii puteti intalni mai pe la toate targurile traditionale organizate in tara.

joi, 14 iulie 2011

Ciulama de pui.. unrated

Cam asa arata prima mea tentativa de ciulama.
Adevarul e ca nu sunt sigur de varsta puiului folosit, insa daca e sa ma iau dupa timpul alocat fierberii cred ca a mai imbatranit in congelator. Altfel spus, m-am lasat la mana sortii. Chestia si mai amuzanta e ca locuiesc la mai putin de cinci minute de ferma de pui din Floresti, care ferma are magazin. Din toate galinaceele din zona, eu am ales versiunea inghetata. Mea Culpa! Va recomand sa nu faceti la fel..
Dar sa trec la subiect si sa va spun cum am ajuns la concluzia din poza. Incerc sa o fac, pe cat posibil, à la carte.

Ingrediente:

  • ceva galinacee, de preferinta pui
  • malai
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • usturoi dupa gust
  • sare, piper
  • patrunjel verde
  • ulei
Mod de preparare:

Dupa ce am spalat si curatat carnea, am pus-o la fiert in apa cu sare. Acum.. Veti gasi mai multe retete cu modus operandi diferit. A mea include si morcov. Avand in vedere ca apa in care se petrece toata intriga va deveni parte a peisajului final, am considerat ca leguma cu pricina ii va da putin farmec. Nu am trecut prea multe condimente atunci cand am sortat ingredientele, lucrul asta ramanand la alegerea fiecaruia.
Urmatoarea etapa a fost calirea cepei in putin ulei, la foc mic, dogoare stinsa apoi cu zeama in care a fiert carnea. Fara sa-i dau prea mult ragaz de gandire, am inceput sa adaug treptat malaiul, invartind in permanenta pentru a evita formarea cocoloaselor. Planul de 2 persoane a fost pus in practica tot inmultind cirul (regionalism) cu pretentii de mamaliguta. Cand totul a fost ispravit, am pus usturoiul pisat, carnea de pui, verdeata (am folosit patrunjel uscat) si am mai lasat-o la fiert inca vreo 5 minute pentru a se desavarsi.
Se poate servi cu smantana, sau cu o salata de rosii, sau..

Cum a fost? Foarte buna pentru o mamaliguta cu carne de pui.

Pofta buna!