joi, 14 iulie 2011

Ciulama de pui.. unrated

Cam asa arata prima mea tentativa de ciulama.
Adevarul e ca nu sunt sigur de varsta puiului folosit, insa daca e sa ma iau dupa timpul alocat fierberii cred ca a mai imbatranit in congelator. Altfel spus, m-am lasat la mana sortii. Chestia si mai amuzanta e ca locuiesc la mai putin de cinci minute de ferma de pui din Floresti, care ferma are magazin. Din toate galinaceele din zona, eu am ales versiunea inghetata. Mea Culpa! Va recomand sa nu faceti la fel..
Dar sa trec la subiect si sa va spun cum am ajuns la concluzia din poza. Incerc sa o fac, pe cat posibil, à la carte.

Ingrediente:

  • ceva galinacee, de preferinta pui
  • malai
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • usturoi dupa gust
  • sare, piper
  • patrunjel verde
  • ulei
Mod de preparare:

Dupa ce am spalat si curatat carnea, am pus-o la fiert in apa cu sare. Acum.. Veti gasi mai multe retete cu modus operandi diferit. A mea include si morcov. Avand in vedere ca apa in care se petrece toata intriga va deveni parte a peisajului final, am considerat ca leguma cu pricina ii va da putin farmec. Nu am trecut prea multe condimente atunci cand am sortat ingredientele, lucrul asta ramanand la alegerea fiecaruia.
Urmatoarea etapa a fost calirea cepei in putin ulei, la foc mic, dogoare stinsa apoi cu zeama in care a fiert carnea. Fara sa-i dau prea mult ragaz de gandire, am inceput sa adaug treptat malaiul, invartind in permanenta pentru a evita formarea cocoloaselor. Planul de 2 persoane a fost pus in practica tot inmultind cirul (regionalism) cu pretentii de mamaliguta. Cand totul a fost ispravit, am pus usturoiul pisat, carnea de pui, verdeata (am folosit patrunjel uscat) si am mai lasat-o la fiert inca vreo 5 minute pentru a se desavarsi.
Se poate servi cu smantana, sau cu o salata de rosii, sau..

Cum a fost? Foarte buna pentru o mamaliguta cu carne de pui.

Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu