marți, 20 noiembrie 2018

De ce am apelat la George Sandu – fotograf profesionist

Sunt o fire spontană și îmi place să fac tot felul de lucruri, să încerc chestii noi și să împart experiențele noi și cu prietenii mei. Recent, am simțit nevoia să am parte de o ședință foto profesională, pentru că în familie și-au găsit loc doi pui de cățeluși. Sună exagerat? Se prea poate, dar eu, iubitor de animale, am simțit nevoia să imortalizez acele momente, în câteva fotografii bestiale, pe care să le admir cu drag și peste ani.

Așa că am apelat la George Sandu – fotograf nunta (și nu numai) profesionist, care are deja un portofoliu impresionant de fotografii de nunta (pe care le puteți admira la el pe site- GeorgeSandu.ro) și l-am rugat insistent să îmi realizeze această ședință foto, ceva mai specială, dacă o pot numi așa.

L-am ales pe George, deoarece mi-a fost recomandat, iar portofoliul său impresionant m-a convins că face o treabă foarte bună cu aparatul foto. Și, deși sunt o persoană greu de convins, în ceea ce privește serviciile sale nu am stat deloc pe gânduri, căci fotografiile sale au vorbit pentru el, chiar înainte ca eu să iau legătura directă cu acesta.

Personal, sunt adeptul amintirilor, deci îmi place să am poze de la toate evenimentele care mie mi s-au părut că mi-au marcat viața în sens bun, pozitiv. Acesta este și motivul pentru care am ales să apelez la un fotograf profesionist, deoarece sunt conștient că doar un om cu experiență în domeniul fotografic este în stare să capteze emoțiile într-o fotografie. Ca să nu mai spun că acele emoții rămân captate acolo, deoarece le simți și odată cu trecerea timpului.

Nu o să regret niciodată alegerile pe care le fac în viață – cu atât mai mult când vine vorba despre ceva care îmi garantează păstrarea amintirilor într-un mod atât de plăcut. După părerea mea, fotografiile tipărite nu se vor demoda niciodată și mereu o să aibă farmecul și rolul lor în această viață. Bucurați-vă de orice eveniment frumos pe care îl aveți, dar nu uitați să le captați pe toate în fotografii, cu ajutorul lui George Sandu, fotograf profesionist!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu