miercuri, 8 august 2012

Orange iz dă madăr end fadăr ăf contests

La aşa situaţie, aşa titlu! Am făcut o uşoară obsesie pentru concursurile organizate de Orange România. Pentru unul din ele în mod special, având în vedere experienţa avută în trecut, poveştile dramatice (din online) ale celor care nu ştiu sau nu vor să citească un regulament destul de stufos, înverşunarea organizatorilor care plusează cu sute de mii de euro, mizând pe acei clienţi.. ştiţi voi care. Unii vin, alţii pleacă. Are balta peşte. Încă mai are, şi (e doar o presupunere) sunt aproape sigur că mulţi din cei care au participat în anii anteriori nu s-au abţinut de la a trimite un SMS, unul mic, mic, mic.

"- Unul şi gata!"  

Despre "câştigă pe măsura dorinţelor tale" e vorba! Ediţia de anul acesta s-a încheiat pe 22 iulie. Dacă prin 2009 mă agitam ca berbecul la două zile după finish, acum situaţia e ca la primării. Să nu fiu răutăcios.. unele primării. "Recensământul" câştigătorilor, după mai bine de două săptămâni, arată cam aşa:

  • Popescu Ion - 500 euro
  • Marghioala Elisabeta - 500 euro
  • Ştefan Gheorghe - 500 euro
  • POPESCU ION - 500 euro
  • MARGHIOALA ELISABETA - 500 euro
  • Constantin Constantinovici - 13.000 euro
  • SC Avîntul Capitalist s.r.l. - 5000 euro

(numele sunt fictive, lista încă incompletă a câştigătorilor la puterea a doua fiind disponibilă aici)

Am subliniat ceea ce era de subliniat. Deschideţi pagina şi vă minunaţi. Nu ştiu ce "softuleţ" se ocupă de actualizarea listei, însă rezultatele de până acum pot transforma România în paradisul biologilor pasionaţi de mitoză.

Bătaia de joc e ruptă din politică. Dacă nu le-ar merge nu şi-ar permite, cu atât mai mult cu cât totul se petrece în spatele uşilor închise.

Mic P.S. : într-un amin au fost afişaţi şi câştigătorii (fără link)!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu