duminică, 1 noiembrie 2009

Hostel de Transilvania

Deşi l-am lăsat pe ultima sută de metri, voi încerca în acest articol să-mi spăl păcatul lenei.
Concursul pe care l-am promovat undeva mai în josul paginii ( "preludiul", aşa cum l-am numit într-un comentariu de pe blogul lui Dorin ) are ca temă descoperirea spiritului hostelului din inima Transilvaniei. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul hostel, voi cita una din definiţiile sale aşa cum apare ea pe Wikipedia: cunoscut şi ca hotel pentru tineret, este o unitate de cazare pentru turiştii cu buget restrâns, în general tineret, având dormitoare şi băi comune.
O afacere relativ nouă, prea puţin promovată în peisajul turistic din România, hostelul se încadrează în categoria serviciilor low-cost. În cele ce urmează, mă voi pune în poziţia unui critic şi voi încerca, pe baza a două site-uri propuse spre analiză de Dorin, să pun în balanţa plusurile şi minusurile acestui tip de activitate.
Baza articolului: Gia Hotel pentru tineret, Sighişoara şi Transylvania Hostel din Cluj-Napoca.

Voi insista mai mult pe Gia Hotel a cărui ofertă mi-a placut mai mult, din două considerente: un site mai bine alcătuit şi eventualitatea unui mini-concediu într-o zonă încărcată de istorie.
Am zis site bine alcătuit? Da, dar comparativ cu omologul său.
Mi-a plăcut:
- preţul şi diversitatea serviciilor oferite turiştilor;
- oferte speciale pentru grupuri;
- galeria foto.

Nu mi-a plăcut:
Aici, lista e mai lungă, dar sper să le fie utilă în cazul în care ajunge la ei..
- evenimente neactualizate în pagina principală;
- eroare newsletter (poate temporară);
- Legaturi utile: cu ce ma ajută jaluzelele?
- greşeli de scriere. Am început să le numar, dar m-am plictisit repede. Prea multe!
- lipsa unui blog sau a unui guestbook online;
- dacă tot sunt, ofertele speciale meritau promovate mai "agresiv" in pagina.

În ceea ce priveşte Transylvania Hostel, avantajele sale sunt date mai mult de locaţie. Cluj-Napoca este un oraş cu multe posibilitaţi de petrecere a timpului liber. La capitolul viaţa de noapte, comparaţia între cele două nu prea îşi are rostul.
Ca şi concluzie: dacă aş fi proprietarul unei asemenea afaceri, aş încerca să profit de criză.

2 comentarii:

  1. @victor: ok, multam de pont. Preferam ceva la subiect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru participare, managerul de Gia Hostel a decis. Sper sa te vad si data viitoare la un alt concurs

    RăspundețiȘtergere