miercuri, 30 noiembrie 2011

Noul Prius

Prius
Am fost implicat astazi intr-o discutie despre anumite specii de soferi din anumite zone ale tarii. Concluzia finala (trasa de mine!) a fost urmatoarea: intr-un top al celor mai criticate zone pentru experientele de condus mai putin placute, sudul tarii detine locul fruntas. Aici ma refer la orasele mai mari, mai aglomerate. Nu am apucat sa ajung pe-acolo cu masina, deci ma abtin de la alte comentarii pe care le-as putea face ca o prelungire a discutiei avute astazi intr-un cerc restrans. Mi-am pastrat tonul neutru in minutele ocupate cu aceasta tema offline, o fac si acum. Daca e sa fac totusi o afirmatie marunta din experienta avuta pana in momentul asta, as zice ca e o problema mai complexa, plecand de la gradul de civilizatie pe care il au unii si pana la modul in care s-au derulat "ostilitatile" legate de dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Chiar nu are rost sa intru in prea multe detalii pe aceasta tema pentru ca s-ar putea sa-mi uit tema pe spatele careia incerc sa conturez un ultim articol despre Toyota. Asa cum v-am obisnuit pana acum, scopul lui este sa devina parte integranta a heirup-ului numit SuperBlog2011.

Nu cred sa mai fi scris despre modelul dat in vileag de poza care troneaza asupra inceputului de poveste. Simpla mentionare, ratacita undeva prin arhiva anilor trecuti, nu prea poate fi luata in considerare.
Importanta lui in economia subiectului nu tine atat de chestiunile ce sunt mai potrivite unei prezentari cu lux de amanunte usor de gasit in presa si pe site-urile de specialitate, cat de elementul care il evidentiaza si pe seama caruia se fac strategiile de marketing publicitar. Ma refer in mod special la tehnologia Hybrid Synergy Drive.


Avandu-si radacinile in sistemul original hibrid Toyota (THS), noua generatie HSD presupune existenta a doua motoare electrice si a unui mod EV (Electric Vehicle) care ofera soferului posibilitatea de a conduce doar in modul electric (Full Hybrid). Tradus in cateva cifre inseamna un consum mai mic de carburant, de 3.9 l/100 km (poate varia in functie de varianta de echipare aleasa), putere maxima combinata de 136 CP, emisii CO2 de 92 g/km (EURO V). Sunt date pe seama carora va puteti contraria cu specialistii..

Calea aleasa de catre echipa de la Toyota este una care nu de putine ori de-a lungul timpului s-a dovedit destul de anevoioasa. Gasirea celei mai bune solutii care sa ofere maxim de performanta cu minim de costuri este un ideal greu de atins. O dovedeste si modelul aflat in discutie, prin evolutia sa. Au fost ani mai buni si ani mai putin buni, insa cum prima impresie conteaza, startul dat de Prius in 1997 a fost unul care a ridicat cateva semne de intrebare in randul marilor jucatori din industria auto.
Indreptarea atentiei catre acele tehnologii care ar trebui sa atenueze socul unui viitor cu resurse tot mai putine, trebuie sa devina o preocupare tot mai prezenta pe agendele de lucru ale celor care sunt implicati direct in acest proces.

In ceea ce priveste masurile care se iau la nivelul tarii noastre, am observat cateva miscari de intentii bune. Se incearca alinierea la o serie de norme europene de reducere a emisiilor de CO2 printr-un plan timid de subventii acordate institutiilor si persoanelor care achizitioneaza masini electrice. Cu graba nu se va rezolva mare lucru.. Probabil in anii ce urmeaza vom vedea ceva concret. Probabil! Pana atunci insa sta in puterea noastra si a celor mai mari din jurul nostru (firme, companii, presa, etc.) ca, prin actiunile si comportamentul nostru, sa contribuim la pastrarea in conditii cat mai bune a unei mosteniri de care trebuie sa se bucure si nepotii nostri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu