Mi-am început dimineaţa căutând informaţii despre bursă, cafea, accize. Nu vă stric starea Zen, de duminică, scriindu-vă că de la anul vom asista neputincioşi la noi scumpiri. Ignoraţi aceste rânduri. Vizate sunt produsele din care statul, băieţii deştepţi, câştigă destul de bine: alcool, tutun, cafea, produse energetice (benzină, motorină, energie electrică etc.). Ceva poveşti legate de rata de schimb, creşterea EUR. Nimic ieşit din comun, doar abureli economice obişnuite. Devine o tradiţie, ceva care nu mai surprinde pe nimeni.
Rămân tot în domeniul ăsta pestriţ al economiei, chiar dacă e aşa.. mai de.. casă. Cafeaua, tutunul şi energia electrică merg cont în cont cu scrierea de articole plătite, advertoriale, după cum nu le place unora să le identifice în mediul online. Nu ştiu cum s-a terminat disputa legată de această încadrare, însă, cum nu s-a descoperit încă un termen care să-i mulţumească pe toţi, voi staţiona în "gara" advertorialelor, un loc destul de aglomerat în ultima perioadă.
Având de multe ori un efect asemănător unei discuţii pe seama unei afaceri de tip MLM, acest tip de activitate continuă să se dezvolte şi să aducă nişte bănuţi în conturile bloggerilor. Mulţi, puţini, în funcţie de implicarea fiecăruia.
Eu unul încerc în toată povestea asta să îmbin utilul cu plăcutul (mă tot repet în ultima vreme). După cum scriam şi cu altă ocazie, trebuie să fie o chestie din care să câştige toată lumea. Am avut şi am în continuare parte de câteva colaborări destul de interesante pe aceste meleaguri. Printre ele se numără şi experienţa acumulată pe platforma e-advertising. E o comunitate printre rândurile căreia mă regăsesc şi eu, bucurându-mă de toate avantajele pe care le presupune acest lucru: campanii plătite, plăţi rapide, seriozitate din partea administratorilor site-ului şi o comunicare excelentă, ceea ce cântăreşte enorm de mult. Sunt prezenţi pe reţelele de socializare, răspund prompt tuturor solicitărilor venite din partea bloggerilor şi au o rată de refresh destul de bună prin lansarea de noi funcţii, noi site-uri despre care voi scrie în perioada următoare. Până acum, numai de bine despre si pentru ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu