Domnului profesor, cu stimă!

Titlul sună a clişeu, o ştiţi şi voi, o confirm şi eu, însă e un aspect în faţa căruia multe.. politeţuri îşi înclină fruntea obosită de vreme.
Cum altfel să încep o scurtă incursiune în trecut dacă nu ataşând înşiruirii de cuvinte o uşoară notă de melancolie. Cu atât mai mult cu cât voi scrie despre un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, un om faţă de care mă despart mai bine de 16 ani. Cam atât a trecut de la ultima noastră întâlnire, cândva între generală şi liceu. La fel cum trecerea anotimpurilor dă un plus de savoare, de calitate unui vin de viţă nobilă, la fel cum o masina clasică, reuşită, stârneşte admiraţie chiar şi după mulţi, mulţi ani, tot aşa şi respectul pe care i-l port şi-a sporit valoarea în timp.

A fost nevoie de cei de la Toyota România  şi de echipa care veghează asupra bunului mers al competiţiei SuperBlog2012  pentru a da curs unor gânduri a căror flacără veghează, nestinsă, într-un altar imaginar, închinat "personalităţilor" din viaţa mea.

Ieşind din tiparul cuvintelor puţin pompoase (în contextul dat mi-e greu să nu fac abuz de ele), voi încerca să scot în evidenţă acele trăsături care conturează chipul unui profesor deosebit dintr-un colţ de ţară mai puţin ştiut de lume (un avantaj dacă e să ma întrebaţi pe mine).

 Mic de statură, foarte energic, pasionat de sport (făceam echipă bună la volei), fumător înrăit şi cafengiu ca majoritatea bugetarilor din ale căror rânduri făcea parte şi el (două vicii moştenite din facultate, mă gândesc eu). Sunt primele care mi-au venit în minte şi cele mai uşor de redat imagini.
Prin mâinile sale trecuseră câteva generaţii de elevi. Din una dintre ele făcuse parte şi maică-mea, lucru care, pe mine cel puţin, avea să mă impulsioneze şi mai mult în obţinerea de rezultate bune. E bine pentru un copil să aibe anumite repere, ceva care să-l motiveze. Din acest unghi, părinţii mi-au fost o sursă curată de "inspiraţie". Am încercat, pe cât posibil, să nu o văd ca pe o obligaţie.

Au fost patru ani senzaţional de faini, ani în care am prins dragoste de literatură, de călătorii, de focurile de tabără în acorduri de chitară şi poveşti amuzante, de profesorii cu adevarat profesori. Şi toate avându-l în centru pe omul faţă de care port o stima deosebita.