Am fost prima ştii prea bine.
M-ai lăsat atâta vreme,
Din uitare, prin catrene,
Să renasc în.. teme?!
Nu ştiu dacă e unul din efectele paracetamolului înghiţit în ultima vreme, însă, aseară, pătruns de febra inspiraţiei (e doar metaforic, nu va faceţi griji) m-am apucat de scris versuri. Ceea ce aţi citit deja a facut parte dintr-o sforţare intelectuală eşuată. Cu o apăsare lungă a Backspace am rezolvat într-un mod dureros şi iremediabil ceea ce m-a ţintuit în fotoliu mai bine de.. să fi fost vreo jumătate de ceas digital! Toată treaba ar fi fost patronată de un titlu care, iniţial, mi-a plăcut cum sună: Tăvăleşte-mă pe canapea. Ei? Cum vi se pare? Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre, e o formulare aproape nevinovată având în vedere greutatea subiectului ce urma a fi abordat. Pentru a face puţină lumină, este vorba despre o nouă etapă a SuperBlog2012, etapa numarul patru. Proba e sub jurizarea celor de la Nemira. S-a strigat Bingo! Despre carţi e articolul, după cum v-aţi dat seama, pornind de la titlul pătimaş, iertată fie-i îndrazneala, şi până la ultimul punct.
O dată cu înaintarea în vârstă, pe lângă efectele vizibile cu ochiul liber (părul alb e un exemplu concludent la mine), apar şi unele momente în care memoria îşi pierde din "elasticitate". Tragi de ea, o întinzi, o prinzi cu toată forţa hipotalamusului, însă.. câteodată se încăpăţânează într-atât de tare încât cedează în faţa unui amărât de lapsus. Legătura cu cărţile editurii Nemira? Citeşte, te rog, în continuare.
Era o dimineaţă liniştită de vară. Cadrul: o gară dintr-o perioadă de timp marcată de schimbări prea puţin importante pentru un copil. Cred că aveam vreo 10 ani. Aşteptând ceva tren, alături de taică-meu, am început să frunzăresc, cu toată seriozitatea şi gravitatea de care puteam da dovadă la acea vârstă, un ziar. Ţin minte şi acum amuzamentul situaţiei. În oraşele mai mici, în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea, unele marunţişuri se observă mai uşor, devenind subiect de discuţii "de ocazie". Vă închipuiţi ce mândru era tata cu aşa fecior.
Dacă un asemenea moment, destul de vechi, la cumpăna dintre alb-negru şi color, mi-a rămas întipărit adânc în memorie, atunci cât de greu ar fi să-mi aduc aminte de prima carte citită de la Nemira? Destul de greu! Pentru mine cel puţin, cumpărarea sau, după caz, împrumutarea unei carţi nu este o acţiune dictată de preferinţele legate de un anumit brand al cărui nume stă scris pe o copertă. Şi totuşi.. intrând în detalii, devii conştient de anumite diferenţe, de acele aspecte care diferenţiază o editură de alta.
Anii de liceu fara absenţe nemotivate la română şi literatură universală au fost cei mai cool ani pentru citit cărţi aparţinând unor autori celebri, deşi genul SF nu apărea prea des în fişa de la biblioteca oraşului. O să-i dezamăgesc urât de tot pe cei care se gândesc la un motiv extrem de serios legat de acestă situaţie: nu-mi plăceau coperţile. Prea banal, prea şters, prea adevărat. Parcă erau rupte dintr-un coşmar de-al lui Jules Verne în regia marelui Alfred Hitchcock. Un mix ciudat de imagini..
Frank Herbert şi mai apoi Isaac Asimov au reuşit prin scrierile lor să-mi redeschidă pofta pentru genul care a stat la baza multor filme de succes. Plus ca e foarte tare să spui: Cartea e mult mai bună decât filmul!
Una peste alta, făcând niţel abstracţie de anumite preferinţe, orele, zilele, lunile petrecute cu privirea zburdând liberă, constrânsă doar de limitele unor pagini, prin gândurile unor scriitori intraţi în istorie, au meritat şi merită sacrificiul lor pe altarul timpului liber.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu